O poveste veche, de pe vremea când eram student. Eram în stația de la Cișmigiu și, la un moment dat, a oprit un troleibuz din care au coborât patru domni cam la 35–40 de ani și o doamna in vârstă care se ținea scai de ei.
– Domnule, dumneata mi-ai furat telefonul, i-a spus doamna unuia dintre domnii mai sus-menționați, un gentleman elegant, îmbrăcat cu pantaloni de stofă, cămașă, cravată și o geacă de piele (de petice, cu multe fermoare lucitoare, cum se purta pe vremea aia).
– Ce-ai fă nebuno, se apăra domnul, vezi-ți de treabă, vezi că te caută moartea pe-acasă și tu pierzi vremea p-acilea
– Domnule, dumneata ești un hoț și mi-ai furat telefonul. Ajutor, chemați poliția, s-a adresat doamna către oamenii din stație care, firește, nu mișcau un deget.
– Ce-ai făi, a intervenit un alt domn din grup, unul cu o ceafă care se revărsa peste tricoul mulat. Cauți p*lă, ce-ai? Ia hai, vino-ncoa dacă vrei p*lă, hai că-ți dau io de te saturi, a adăugat el, arătînd spre zona în care doamna ar fi putut să găsească mult-lăudata marfă.
– Domnule, dă-mi telefonul inapoi, că nu scapi de mine, a continuat doamna, ignorînd serviciile oferite de gigolo-ul cu ceafă groasă. In buzunarul ăla, a insistat doamna arătînd spre unul dintre multiplele buzunare care împodobeau geaca de piele, ai telefonul meu. Dă-mi telefonul!!!
– Ăstaaaa? a zis contrariat domnul-geacă-de-piele, scoțînd un telefon din buzunarul indicat. Ăsta-i telefonul mei, mi l-a dat cadou nevastă-mea. Băi frățioare, baba asta-i chiar că-i nebună. Du-te bre, acasă, te iei de oameni aiurea.
– Pleacă făi, n-ai moș acasă, a intervenit iar gigolo-ceafă-groasă dîndu-i doamnei un mic brânci.
– Domnule, ăla e telefonul meu — și în momentul acela, ceilalți doi domni care până atunci stătuseră deoparte au simțit nevoia de a interveni în discuție, așa că s-au întors către geacă-de-piele și unul dintre ei (un domn impunator, un soi de Corrado Cattani — doar ca era ceva mai bronzat și burtos) a mârâit ceva de genul:
– Dă-i-l bă, dă-l în p*la mea de ciuruc, nu vezi că se uită lumea ca la urs?
Al patrulea domn nu a zis nimic, s-a mulțumit să se strâmbe sugestiv înspre doamna care nu contenea cu vociferările și să dea din cap în semn de aprobare.
Clătinând din cap contrariat, domnul-cu-geacă-de-piele (de petice, cum se purta pe-atunci) i-a întins doamnei telefonul pe care, să nu uităm, domnul nu-l furase ci îl primise cadou de la soție și i-a zis cu dezgust doamnei (sau babei, cum preferați):
– Ia bă sărăcie de-aici, că nu mai taci, după care cei patru domni au plecat fără să mai încerce să-și recupereze măcar sim-ul din telefonul revendicat de doamna cea cu gură mare. In timp ce treceau pe lângă mine l-am auzit pe gigolo-ceafă-lată spunând cu ciudă (dar și cu o oarecare admirație):
– Bă a dracului babă, mai avea puțin și sărea la bătaie. Băi, ascultă-aici la mine, asta moare cu tine de gât.
-Lasă-ma dreacu’ a replicat geacă-de-piele, nu mă mai combin în viața mea la martalogi. De-acuma-ncolo numai cu studenți, că ăia… și n-am reușit să aud și restul acestei conversații așa că nu știu cum erau studenții in viziunea respectivului domn.
Acum, de ce mi-am amintit de povestea asta. Pentru că am citit că săptămâna trecută Bombonica Prodana (soția unui anume L. Dragnea, nu știu dacă-ați auzit de el) a băgat mâna in poșetă și a scos niște bani pe care i-a dat ca să acopere un prejudiciu de care oricum nu era vinovată, dar a facut-o numai așa, ca să tacă odată sărăciile astea de români.
