Month: January 2019

Un sfat pentru Darius Vâlcov

Am văzut și eu, într-un târziu, ce conținea seiful lui Darius Vâlcov.

Acum, ce să spun? Finanțistul din spatele guvernului Dăncilă nu poate plăti online și apelează la prieteni… să admitem, așa e datina pe la noi, doar și copiii cizmarului umblă desculți.

Mai mult, economistul Vâlcov nu doar că nu are un amărât de card, dar nu are nici măcar cont bancar. E destul de rău, dar nu e singurul într-o astfel de situație, că doar nu credeți că Preafericitul are icoane și candele prin casă sau că ministrul culturii are și altceva decât bibelouri în biblioteca.

Dar să trăiești în România, în secolul XXI și să nu știi că există atâtea site-uri pentru adulți GRATUITE și să dai 100.000 de parai pe un nud de femeie, asta deja mi se pare prea mult.

Bre nea’ Darius, uite ce zic eu: dacă mai ai ceva tablouri dosite pe-acasă fă și tu o faptă bună și donează-le muzeelor. Dacă faci asta îți trimit eu niște linkuri către niște site-uri mișto, unde poți să vezi poze și filmulețe pe săturate (da, da, până acolo a ajuns tehnologia, acum există filmulețe pe net).

De fapt, ce zic eu că poți să VEZI, poți să și DESCARCI poze și filmulețe, să le salvezi pe un DVD și să le iei cu ține când te-ai duce la pușcarie. Fă cum te învăț eu, că-ți vreau binele, și ai să vezi că nici n-o să simți cum trec 8 ani.

Aș că, hai, fii băiat de comitet și dă înapoi tablourile alea, că nu ăsta e rostul operelor de artă, să stea pitite prin cavouri ca să aibă oamenii cavernelor material de… în fine, ai prins ideea.

Proiectul Vrajitoarea cea Rea

Iar s-au supărat bucureștenii pe duamna primar, de data asta pe motiv că a dispărut de vreo nouă zile și nu știe nimeni de ea.

Mi se pare puțin exagerată reacția bucureștenilor. Acum, serios, voi dacă ați avea banii Găbiței ce-ați face?

Ați sta în orașul asta urât și plin de probleme (totul e la pământ: străzile, trotuarele, semafoarele, transportul public, sistemul de canalizare, Radet-ul etc, etc) sau v-ați duce să vizitați niște orașe mișto de prin Europa?

…sau orașele mișto din Asia, din America… la naiba, cred că și capitalele țărilor din Sahel arată mai bine decât Bucureștiul

Proiect Vrăjitoarea din Voluntari – partea a II-a, Întoarcerea vrăjitoarei

Vești proaste pentru bucureșteni

Vrăjitoarea cea rea care sălășluiește undeva pe la marginea de răsărit a Bucureștiului a revenit astăzi în oraș, spre marea dezamăgire a celor care se gândeau că am scăpat de piaza cea rea.

Duamna primar (așa-i spun unii vrăjitoarei) a declarat că a fost puțin bolnavă dar că intenționează să-și continue mandatul (cu alte cuvinte are de gând să strice și ce a mai rămas din amărâtul ăsta de oraș).

Asta e, n-am avut noroc, nu ne rămâne decât să ne pregătim sufletește pentru a da ochii cu iepurioii aia hidoși și cu ceilalți monștri care, sub oblăduirea Găbitei, și-au făcut un obicei din a bântui pe străzile capitalei ca se ne strice nouă sărbătorile.

Cronică de film: Bird Box

Am încercat și eu să văd Bird Box. N-am rezistat prea mult, mi s-a părut un fel de film cu zombie fără zombie.

Partea bună este ca am descoperit o rețetă care merge de minune când vrei să faci un film de succes: scotocesti prin colecția de filme vechi (să spunem, seria Twilight Zone, că e veche și nu-și mai amintește nimeni de ea), iei un episod de acolo și tragi de el până îți iese un lungmetraj. La nevoie mai furi câteva idei de la alte filme, mai torni niște scene de umplutură și gata filmul.

Că să atragi mai mulți oameni în sălile de cinema e bine să folosești niște actori talentați sau, în lipsa lor, măcar niște actori cunoscuți (așa, cam ca Sandra Bullock).

E o rețetă bună, vă zic eu. N-am încercat niciodată să fac filme, dar în vremea facultății cu doar 2-3 cartofi, o ceapă și o lingură de bulion făceam o zeamă lungă (eu îi spuneam supă) de mă ținea o săptămâna întreagă.

******************************************

Mea culpa: Mi-a atras cineva atenția pe FB că filmul este de fapt o ecranizare. Recunosc, m-am enervat că am pierdut prea mult timp încercând să văd filmul și n-am mai căutat informații despre el.

Oricum, asta nu schimbă prea mult datele problemei: ideea filmului nu este una originală, filmul e un fel de zeamă lungă iar Sandra Bullock… în fine, ar fi fost păcat să folosească o actriță talentată într-un astfel de film (așa cum au făcut, cu ani în urmă, în sinistrul film “The Village”)

Bine, nu am fost complet sincer în ultima parte a postării: pe lângă bulion, ceapă, și cartofi mai puneam și sare.

Viitorul României este numai în față

De câteva zile mă bântuie o afirmație făcută de Dăncilă când cu ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, și anume:

”Viitorul nostru se află mereu în față, nu în spate” (așa grăit-a Veorica)

Mulți au râs de ea, au comparat truismul Vioricai cu discursul lui Donald Tusk, mă rog, răutățile obișnuite, dar mie mi se părea foarte cunoscută afirmația asta și azi mi-am dat seama de unde o știu: seamănă cu o veche glumă de autobază: “Cum știu bărbații care e fața și care e spatele chiloților? Galbenul este mereu un față, niciodată în spate”.

Dar probabil că e doar o coincidență, nu cred că distinsele doamnele pesediste (adică Viorica, Olguța, Carmen Dan etc) s-au învârtit vreodată prin anturaje în care se fac astfel de glume vulgare.

De Ziua Culturii, despre ministrul Culturii… sau despre cultura ministrului

Daniel Breaz, autoproclamatul om de cultură care nu a fost în stare să recite măcar două versuri din Eminescu ne explică, țâfnos, cum îi șade bine unui neica-nimeni ajuns ministru, de ce a fost invitat pușcăriabilul Adrian Severin la ceremonia de la Ateneu:

“Adrian Severin face parte din istoria acestei tări, a fost unul din oamenii care ne-a reprezentat în foruri și a avut un aport mare. […’ Ce a fost rău că domnul Adrian Severin a stat în poziția respectivă în sală? Voiați să stea pe scări?

Ar trebui să-i explice cineva lu’ nenea asta că știm și noi foarte bine care a fost rolul “bursucului veninos” în istoria recentă a României și nu am fi vrut să stea pe scări, am fi preferat să stea la pușcarie, acolo unde îi este locul.

În ceea ce-l privește pe domn’ ministru, după ce am avut ocazia de a ne minuna de erudiția lui, după ce am văzut în ce hal stalcește limba română, văzând și cu câtă țâfnă își apără acolitii (ca PSD-ul sigur nu-i partid politic) nu pot decât să parafrazez o glumă veche, de pe vremea Suzanei Gâdea (dacă își mai amintește cineva cine a fost tanti Suzana) și să spun că nu știu ce mi se pare mai odios: ministrul culturii sau cultura ministrului.