Se pare că analfabetismul funcțional (incapacitatea unui individ de a înțelege și folosi informațiile pe care le primește) afectează un mare număr de români.
Cred că ne-am supărat degeaba pe Livache când cu faimoasa întrebare „Si cu ce dracu` mă ajută pe mine, domnisoară, ca să înțeleg și eu?”
Omul n-a vrut să fie impertinent, doar se număra și el printre românii cărora nu prea le funcționează compilatorul.
Știați că…
Drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) este bună pentru sănătatea unghiilor și a părului?
Pentru că îmi doream foarte mult un păr des și sănătos, cu rădăcină puternică, am urmat un tratament de 3 luni cu acest leac miraculos și rezultatele n-au întârziat să apară.
Bine, eu sunt în continuare chelios, da’ să vezi ce mi-a crescut părul din urechi.
V-ați gândit voi vreodată că flăcăul ăla de la Valahia avea motive întemeiate să se plângă de fetele care i-au furat banana lui cea prețioasă?
(Știți versurile, nu? Alea cu “Mama, mi-au furat banana… Roxana și Suzana, Nu mă mai joc, nuuu”).
Uite că povestea asta cu banana de 100 de mii de parai aruncă o lumină nouă asupra vechiului hit (sau șlagăr, lălăială, spuneți-i cum vreți).
Parcă vezi că mâine-poimâine o să ne schimbam părerea și despre băiatul care vindea fân.
Filme de văzut în perioada Crăciunului.
Seara, târziu, într-un vagon de metrou aproape gol. La Dristor urcă un grup de paznici care ocupă tot șirul de scaune din fața mea și care, imediat după ce s-au așezat, au început să mă privească insistent.
Curios să aflu ce-or fi vrând ăștia de la mine am ridicat ochii din telefon și am văzut că, de fapt, nu eu le trezisem interesul, ci un poster lipit pe peretele din spatele meu, poster care invită cinefilii să se delecteze cu comedia științifico-fantastico-filosofică Jumanji
– Dea-bea aștept să-l văd, spune unul dintre ei, un nene la vreo 45-50 de ani.
– L-ai văzut? întreabă, total aiurea, altul.
– Nu l-am văzut, stai să-mi intre pe card prema (sic) de Crăciun, să văd și eu ce bani îmi intră, alea-alea…
Aici, au divagat puțin, vorbind despre niște ture plătite dublu și niște ore suplimentare neplătite, dar setea de cultură era prea mare, așa că au revenit la discuțiile despre bijuteria cinematografică numită Jumanji.
– Oare nu-l găsesc pe net? întreabă unul dintre ei.
Urmează un cor de proteste:
– Băăă, nu, e păcat, încaltea de era vreo panaramă de film mai mergea, da’ așa, e păcat de el să nu-l vezi frumos, la mall.
Câteva secunde de liniște. Apoi, cel care pare a fi expertul grupului mai aruncă o privire spre poster și pufnește în râs:
– Bă, a dracu maimuțe, bă, da’ urâte’s. Parcă-s ăla care a lucrat cu noi pe tură astă-vară.
Redevenind serios, se întoarce către cel care voia să caute filmul pe net:
– Vezi că-i partea a doua. Cum ar veni, mai are o parte, tre’ s-o vezi și pe-aia.
– Are legătură părțile? spune cel interpelat, puțin pleoștit.
– Păi cum dar? Tre’ să vezi prima parte, că altfel nu-nțelegi nimica.
– Și orișicât, se merită s-o vezi. Te dai cu roatele-n sus de râs, se bagă în vorbă unul care până atunci tăcuse.
Iarăși câteva momente de liniste, în timp ce toate privirile se îndreaptă spre un alt poster, lipit la celălalt capăt al șirului de bănci.
– Auzi, întreabă iar cel care nu văzuse filmul, da’ oare calu’ ăla ce treabă are?
– Iți dai seama că face și el ceva în film, că altfel nu-l punea ăia degeaba în afiș, răspunde expertul.
Aici, cum ar spune Seherezada, intrând trenul în stația în care voiam eu să ajung, drumurile noastre s-au despărțit. Oricum, cred că v-am povestit destul cât să vă trezesc interesul așa că, daca n-aveți chef să vă uitați la “Singur acasă” puteți să vă uitați la Jumanji.
Cât despre mine, sunt mulțumit că am aflat la ce se gândesc paznicii de la metrou (când se gândesc la ceva, firește).
PS: dacă aflați ce face calul ăla să-mi spuneți și mie, că-s curios.