Nu știu dacă ați văzut deja, dar pe pagina de Fb a lui Liviu Marian Pop (da, da, chiar ăla de la educație) a apărut o postare despre nu știu-ce-corporatist care a trecut strada pe roșu și a strigat ceva contra infractorilor și a fost pus la punct de un bun samaritean, probabil susținător al pesede-ului (și la fel de inteligent ca domnul Pop, pentru că nici unul dintre ei nu face distincția dintre infractiune și contravenție).
În fine, nu despre asta vreau să vorbesc acum, găsiți postarea la locul ei, pe pagina lu’ nea Pop.
*
În schimb, ce vreau să spun este că postarea asta mi-a adus aminte de aveturile lui Tom Sawyer, scena în care baieții fugiseră de-acasă să se facă pirați.
*
Apoi urmă o controversă aprinsă spre a se stabili care anume dintre băieţi îi văzuseră pentru ultima dată pe răposaţi, şi mulţi aspirară la această tristă distincţie, aducând dovezi mai mult sau mai puţin autentice. Când în cele din urmă rămase hotărât care dintre dânşii îi văzuseră cu adevărat pentru cea din urmă oară şi schimbaseră cu ei cele din urmă cuvinte, acei fericiţi îşi luară un aer de importanţă sacră, în timp ce toţi ceilalţi se zgâiau la ei şi-i invidiau. Un biet băiat, care nu se putea făli cu o amintire mai măreaţă, spuse, cu vădită mândrie în glas:
– Dacă vreţi să ştiţi, mie Tom Sawyer mi-a tras o dată o chelfăneală!…
*
Ei, la asta mă gândeam acum și-mi imaginam cum stăteau ei, pesedistii, la ședința de partid și Liviu (ăl mare, șefu, cum ar veni) povestea despre cei 4 asasini, și toate gagicile din pesede îl sorbeau din ochi fermecate, în timp ce Liviu (ăsta mai mic, de la educație) stătea într-un colț supărat că nu-i dă nimeni atenție și-și scotocea memoria (sau, poate, imaginația) încărcând să găsească o poveste ceva, doar-doar l-o băga și pe el cineva în seamă.
Ei, povestea cu “corporatelul” a fost tot ce-a găsit. Cum s-ar spune asta-i marfa, cu asta defilăm.