Tata, PSD-ul și vecinii

Tata a fost mare crai la viața lui.

Îl iubeau femeile de-și stricau căsniciile pentru el. Nu-i vorbă, și tata iubea femeile și adeseori banii de întreținere erau cheltuiți pe te miri ce escapadă amoroasă.

Și nu doar femeile îi plăceau lui tata – îi plăceau și petrecerile, partidele de pescuit, fotbalul, jocurile de noroc… și multe altele.

Erau și chestii care nu-i plăceau lui tata – să plătească întreținerea sau să cheltuie banii pe haine, sau…

Când membrii familiei începeau să-l sâcâie cu prostii (spre exemplu, să cheltuie banii pe rechizite școlare) tata avea două reacții:

Când era în toane bune (adică mai mereu), deschidea ușa și ne arăta plăcuta de pe ușă, spunând:

– Ce scrie pe ușă, aaa? A cui e casa asta? Nu vă convine, pe-aici e drumu’!

Când era în toane proaste, reacționă urât de tot. M-a încins în câteva rânduri cu cureaua de-am uitat de bani. Și, când se îngroșa gluma și eu zbieram prea tare, tata se oprea, se uita speriat în jur, ridica mâinile cu pumnii strânși înspre tâmple și spunea:

– Taci, taaaci, ‘tu-ți biserica mă-tii, tu vrei să ne-audă vecinii cum ne batem în casă? Dementule!

Și păruiala continua…

*

PSD-ul a fost un partid tare popular în zilele lui bune. Proștii îl iubeau la nebunie, ajungeau să se certe cu neamurile din cauza partidului.

Nu-i vorba, că și PSD-ului îi plăceau proștii și adeseori banii publici erau cheltuiți pe petreceri câmpenești și pe concerte în aer liber.

Și nu doar proștii îi plăceau PSD-ului – partidul era și mare iubitor de vile, mașini scumpe, diamante – ba chiar și insulele îi mai dădeau ghes și-l tulburau.

Erau și chestii care nu erau pe placul PSD-ului: să cheltuie banii pe autostrăzi, sau pe modernizarea școlilor, sau pe dotarea spitalelor, sau…

Când fraierii plătitori de taxe și impozite îndrăzneau să protesteze, PSD-ul avea două reacții:

Când era în toane bune (adică mai mereu), PSD-ul ieșea la televizor și spunea:

– Băi, cine a câștigat alegerile? A cui e țara asta până în 2020? Nu vă convine? Afară cu voi, soroșiștilor!

Când era în toane proaste, PSD-ul reacționa urât: trimitea jandarmii să bată și să gazeze protestatarii. Iar când ăștia din urmă țipau prea tare, mai ieșea câte-un pesedist la televizor:

– Băi, băăăi, mai ușor, voi vreți să ne-audă vecinii din Uniunea Europeană? Trădătorilor!

Și dezmățul pe bani publici continua…

*

Problema cu tata este că el e haios așa, de la distanță, când citești despre el pe FB, dar nu-l vrei în familie.

Problema cu PSD-ul este că nici măcar de la distanță nu e haios.

Oamenii care nu votează

1. În urmă cu mulți ani am lucrat ca bouncer prin diverse cluburi de noapte din vestul Europei și așa am avut ocazia de a cunoaște diverși găinari cu pretenții de mafioți (mai exact se băteau pe burtă așteptând să se întoarcă femeile de la club să le mai dea câțiva euro ca să poată bea o bere la terasă).

Nici ei, nici coardele lor (aaa, vreau să spun bietele fete obligate să se prostitueze) nu votau niciodată-în primul rând pentru că dădea bine să te ferești de locurile prin care bântuia “gardă”, apoi pentru că din principiu evitau interacțiunile cu oficialitățile și, în plus, nu-i interesa politica și oricum binele colectiv este o chestie care îi lasă absolut indiferenți.

Nu votau, dar dacă ar fi votat ar fi votat cu partidul lui Dan Diaconescu, că a zis ăla că le dă nu-știu-câte mii de euro.

 

2. În UK am locuit într-o casă plină de români muncitori. Oameni cuminți, liniștiți, plecau la muncă dimineața și se întorceau seara târziu, iar după 2-3 ore petrecute prin trenuri și autobuze și 10-11 ore de muncă grea numai de politică nu le arde. Nu se pricep la politică (în 2017 nu auziseră de Dragnea) și iar în puținul timp liber pe care îl au preferă să-și vadă de ale lor, nu să stea ore în șir la rând la vot.

Dar, dacă ar vota, ar vota cu Becali, pentru că Becali când vorbește vorbește cu ei și pentru ei (chiar dacă îi minte, tot cu ei vorbește).

 

3. Oamenii pe care îi interesează politica.

Acum o lună am fost să vizitez Sanctuarul de Urși de la Zărnești. La Zărnești, am locuit în pensiunea unui om gospodar, care, deși pasionat de politică, la ultimele alegeri nu a votat pentru că nu a avut cu cine. Om liniștit, patriot, își iubește țara, urăște ungurii, ar spânzura țiganii, ar goni nemții din țara în frunte cu Iohannis ăla care vinde copii, ar scuipa-o în ochi pe franțuzoaica aia coruptă care a furat banii publici, ar da afară belgienii de la MegaImage…

Ei, nu urăște chiar pe toată lumea, îi admiră pe ruși, al căror nume vechi era suni (???) și care de fapt erau adevărații mongoli, pentru că atunci când au venit hunii cu corturile lor să stea peste civilizația rușilor, știți ce-au făcut rușii? Ne spune tot el: I-au lăsat să se culce și noaptea au tăbărât cu săbiile peste huni în corturi și i-au tăiat (și aici, biata piticanie patetică se încorda de parcă ar fi fost în mijlocul bătăliei) și așa au fugit hunii și s-au făcut unguri și au început să fure bogățiile noastre. Aaa, și de fapt nu există unguri, există jidani vechi și jidani noi – iar Soros face parte din una dintre categorii, nu știu care, că deja mă obosise rău de tot discuția cu el.

Dacă vreți să vedeți ce poate face propaganda de la Kremlin din creierii unor oameni needucați, puteți sta o noapte la pensiunea Irina din Zărnești (și asta este singurul motiv pentru care aș recomanda pensiunea cu pricina).

Cum spuneam, nu a votat pentru că n-are cu cine. Ar vota un bărbat adevărat care să nu lase investitorii să vină în țară la noi să ne spună ei cum să ne facem treaba – așa, cam ca Putin.

 

Între timp, prin bula mea de Facebook niște oameni își imaginează nesfârșite cohorte de hipsteri care se pișă pe el de vot și se gândesc cu amărăciune că dacă ar ieși TOATĂ lumea la vot am duce-o mai bine… mult mai bine.

Românii, alegerile din Ungaria si părerea lu’ nea Costică

Nici nu s-au terminat bine alegerile din țara vecină, Ungaria, și au și tăbărât ziariștii și analiștii politici români (adică parerologii și băgătorii de seamă de profesie) să analizeze rezultatele, să facă portretul alegătorului maghiar, să facă predicții pe termen scurt, mediu și lung – mă rog, scenariul obișnuit, doar știți că cetățenii unui stat oarecare trebuie să ne ceară nouă părerea înainte de a pune ștampila – și asta indiferent dacă este vorba despre alegeri locale sau generale și indiferent de țara în care se desfășoară alegerile – pentru că noi, ca popor înțelept, avem dreptul (și chiar datoria morală) de a ne da cu părerea deopotrivă despre alegerile din Rusia, Franța, SUA, Germania, Mongolia sau, de ce nu, Kârgâzstan.

Fiind martor fără voie (mi-au invadat contul de Facebook) la această revărsare de înțelepciune românească mă gândesc că imaginea României personificate (o știți, fata cu flori în păr, îmbrăcată în straie țărănești) este total greșită – de fapt, România personificată ar trebui să arate ca un bătrân filosof care trăiește pe vârful unui munte, la care vin celelalte popoare să ceară sfat în momente de cumpănă. Dar mai apoi am ascultat-o pe Viorica Dăncilă vorbind despre cum are ea “încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții”, mi-am amintit cine face parte din guvern, pe cine trimit românii în Parlament (și asta nu de azi, de ieri, ci de la revoluție incoace) și mi-am dat seama că România personificată seamănă mai degrabă cu nea’ Costică, bețivanul de la scara doi care mă oprește mereu să-mi povestească despre cum a inventat Ceaușescu saracu’ o armă laser care topea tancurile rușilor și de-aia l-au omorât masonii, ca să nu devină țara noastră cei mai mare putere economică și să ia oamenii pensii mari, că el a muncit 30 de ani la IMGB și a ajuns să nu aibă ce să mănânce, abia de-i ajunge pensia pentru băutură.