Tag: betii

Adio, Veve

O ultimă postare despre Veorica și după asta o să încerc să-i uit până și numele, că m-am săturat de ea.

Aveam un coleg de cămin care arăta ca un Terminator mai mic: 1.80, plin de mușchi, maxilare proeminente, părul tuns periuță – ce mai, când își punea ochelarii de soare îi intimida până și pe unii dintre controlorii RATB.

Problema era că, deși arăta fioros, era primul care dădea bir cu fugiții dacă era rost de bătaie (precum am aflat pe pielea noastră atunci când, bazându-ne (și) pe prezența lui, ne-am încăierat cu un mic grup de ultrași).

De la mini-Schwarzeneggerul nostru am învățat să nu mă încred în aparențe, și acum, revenind la Veorica, mă întreb de ce atât de mulți oameni consideră că locul ei este la cratiță.

Bun, și eu mă bucur că am scăpat de ea, dar de unde au tras unii concluzia că Veve este în stare să gătească?

Poate pentru că a stat 3 ani la guvern și înainte de asta 9 ani la Bruxelles și înainte de asta umbla noaptea și lipea afișe electorale pe stâlpi?

Cu mâna pe inimă spun că eu n-aș îndrăzni să gust din delicatesele preparate de tanti Broșă.

Și încă ceva: cei care consideră că munca unei gospodine nu valorează mare lucru ar putea să tragă o fugă până în Londra, să încerce faimoasa bucătărie englezească (chips & fish & chips & fish & chips…).

După câteva luni de mâncat scovergi o să-și cam schimbe părerea despre gospodinele noastre și nu o să le mai compare cu toate loazele pesediste.

Una despre oameni si vite

Când eram în generală îmi făceam toate vacanțele la țară (dar la întoarcere povesteam cât de mișto a fost în stațiune, că atâta îmi mai trebuia, să-l fac de râs pe tata) și mă trimitea bunica seara să aduc vaca acasă. Ei, ajungeam eu la râpa de la marginea satului, văcarul mă ajuta să-i pun văcuței funia în jurul coarnelor și plecam încetișor spre casă.
Pe drum, din motive numai de ea știute, văcuța se mai oprea din când în când, întorcea capul spre câte o casă și dădea drumul unui muget prelung:
– Mnuuuuuuuuu!
Deși ai mei mă sfătuia mereu să folosesc jordia (adică nuiaua, în graiul local) eu nu m-am îndurat niciodată să bat animalele, așa că preferam să trag încetișor de funie și să-i vorbesc cu blândețe:
– Hai, Florico, hai, că nu-i asta casa noastră. Hai să mergem, hai acasă la noi! Și reușeam de fiecare dată să duc văcuța acasă și s-o bag în grajd, și asta fără să folosesc vreodată violența …
*********************************
Mai târziu, în facultate, aveam un coleg de cămin care la beție se trezea că le știe pe toate. Mai rău era că intra în vorbă cu toți trecătorii și nu mai termina de vorbit. Și-acum îmi amintesc cum îl trăgeam de mâneca și încercam să-i mai tai discursurile:
 
– Hai, mă, acasă, hai că-i târziu, și uite, domnul se grăbește, n-are timp, hai, hai să mergem. Gata, lasă c-a înțeles, ți-a dat dreptate, ce mai vrei, hai odată… Și-l trăgeam așa după mine până ajungeam în cameră și-l trimiteam în patul lui să se culce.
 
*****************************************
În fine, nu știu de ce povestesc toate tâmpeniile astea. Doar că m-au năpădit amintirile când am văzut cum a luat-o Liviu pe Viorica de la conferința de presă.