Tag: bucuresti

Despre paznici și supereroi

Sâmbătă seara, într-un mall din București, într-un magazin de produse cosmetice.

Deși este weekend, magazinul nu este prea populat. Avem următoarele personaje:

– în spate, adunate pe lângă tejghea, câteva angajate plictisite își butonează telefoanele

– pe culoarul din mijlocul magazinului două doamne la vreo 65-70 de ani aleg cu mare grijă niște fond de ten (așa cred)

– trei domnișoare siliconate care vor să cumpere juma’ de magazin, în timp ce vorbesc cu insuflețire despre o bună prietenă de-a lor, care nu e doar urâtă, dar mai e și proastă și plină de operații nereușite, dar are noroc la bărbați

– un cuplu de corporatiști cam strâmtorați; ea miroase încântată tot soiul de mostre de parfum și, când găsește câte una care-i place, îi cere și lui părerea. El, cu un aer de connaisseur, se preface că amușină hârtiuțele (în timp ce trage cu ochiul spre etichetele cu prețuri) și, inevitabil, strâmbă din nas a nemulțumire.

– subsemnatul (firește că eram și eu pe-acolo, altfel cum aș fi știut toate astea)

La ușa de la intrare, paznicul magazinului, un flăcău cu față de tractorist, îmbrăcat într-un costum negru lucios (de care îmbracă țăranii când se duc la nuntă) stă cu brațele încrucișate și se uită fioros în direcția noastră (eu, corporatistii și cele trei fete suntem pe aceeași latură).

În mod clar, nu-i convine ceva și pare că așteaptă ca vreunul dintre noi să încerce să șutească un parfum, acolo, ca să aibă și supereroul din el un motiv să iasă în lume.

Ei, și cum stătea paznicul nostru în așteptarea acțiunii, numai iată că mai apar doi paznici (de la altă firmă, că ăștia au uniforme).

Unul dintre ei rămâne afară iar celălalt, un nene lat în umeri, începe să vorbească încet cu flăcăul de la ușă, a cărui aroganță se topește văzând cu ochii.

Nu am cum să aud ce-și spun, dar, în mod evident, cei doi nu sunt de acord, pentru că tractoristul tot dă din cap în semn de refuz. Enervat, malacul în uniformă ridică vocea:

– Băi în plm, ia vezi că poate-ți trag și una. Du-te în morții tăi și păzește în altă parte – aruncă o privire prin magazin – ia vezi că babornița aia acuși bagă-un ruj în poșetă. Hai, du-te și păzește acolo, că de ăștia de-aici răspund io!

Tractoristul cedează și pleacă încetișor spre culoarul din mijloc, iar în urma lui zdrahonul înhață niște sticlute de pe rafturi și începe să se parfumeze din abundență, ca un adevărat boss. Hugo Boss, mai bine zis.

Prăpastia dintre generații

Unul dintre hobby-urile mele este să trag cu urechea la ce discută necunoscuții pe stradă (sau în mall, sau la sală, nu contează). Probabil că am vocație de securist, ce să-i faci…

Oricum, aseară am ascultat cum un băiet frumușel (un soi de geek care încearcă să pară dur) îi povestea unei fete o vitejie de-a lui.

-… și numai ce văd că apare lângă mine un țigan d’ăla japonez…

– Aaaa, a spus fata, care părea să înțeleagă ce anume înseamnă un țigan japonez.

– Îți dai seama, când m-am făcut spre el a și luat-o la fugă, a continuat junele. Bă, da’ ce fugea, al dracu…

În punctul ăsta au izbucnit amândoi în râs. Și-au râs, au râs…

Oricât m-am chinuit, n-am reușit să înțeleg povestioara. În schimb, am reușit să înțeleg pe deplin sintagma “prăpastia dintre generații”.

Chiar c-am îmbătrânit

Urații nebuni ai marelor orașe

“Demoni albi energetici”

Astea sunt o parte dintre creaturile care o hărțuiesc pe băbuța cu gesturi repezite și cu privirea stranie care vine uneori seară, târziu, în Mega Image-ul de lângă stația de metrou Titan. Dacă va intersectati cu ea, aveți grijă că este ușor agresivă și uneori dă să muște (nu, nu glumesc).

Și tot la Mega mai vine și o femeie înaltă, cu părul răvășit, foarte slabă, care, cum-necum, își face singură cumpărăturile și apoi pleacă liniștită cu sacoșele pe care, din când în când, le lasă jos ca să poată gesticula în voie către companionul invizibil care pare să o însoțească tot timpul.

Pe asta nici n-aș fi observat-o dacă nu ar fi fost micii cerșetori de la Lidl, care obișnuiesc s-o fugărească și să arunce cu pietre în ea.

Până acum ceva vreme mai era și un nene la vreo 40-50 de ani, care vorbea singur o pe bancă, dar asta a dispărut de la o vreme-de altfel, arăta a fost pușcăriaș, nu m-ar mira să fie la închisoare.

Și nu sunt singurii, e plină zona de oameni cu probleme psihice mai mult sau mai puțin grave. Chiar zilele trecute am văzut o femeie, care la prima vedere era perfect sănătoasă, doar că din când în când se oprea, zâmbea și făcea un gest cu mâna dreaptă de parcă ar fi mângâiat pe creștet un copil.

Și toți oamenii ăștia umblă singuri pe străzi; nu doar că nu au însoțitori specializați, dar nici rudele nu par să se ocupe de ei. Și în mod sigur fiecare om pe care l-aș întreba ar putea să-mi dea o mică listă cu “nebuni”, pentru că e plină România de oameni cu probleme psihice care, în lipsa spitalelor, a medicamentelor și, mai ales, a psihologilor și psihiatrilor bine pregătiți și motivați, umblă aiurea pe străzi, spre încântarea sau, după caz, spre scârbă “normalilor”.

Care normali, după ce că sunt vinovați că au întreținut ani de zile un sistem corupt din care au dispărut fără de urmă banii cu care s-ar fi putut rezolva (și) această problemă, mai au și colți împotrivă “demenților”, pentru că, nu-i așa, oamenii cu probleme psihice sunt vinovați de boală lor, s-ar putea vindeca oricând, dar nu vor să facă sport și să gândească pozitiv, ai naibii zăluzi.

Și mulți oamenii ăștia “normali” (și nu degeaba am folosit ghilimelele) înjură, scuipă, îmbrâncesc nebunii, adăugând astfel și mai mult stres la problemele pe care bieții oameni le au deja.

Bine, am exagerat și eu puțin, de cele mai multe ori “normalii” nu sunt agresivi cu “nebunii”, mai degrabă se amuză pe seama lor, mai ales când se găsește câte un influensar să intervieveze câte un lunatic (ca în cazul inteviului “Ați ținut post?” cu femeia de la Mitropolie) și să posteze apoi filmulețul pe net, ca să ne hahaim toți de cum nu reușesc nebunii să-și adune gândurile.

Oricum, trebuie să-i înțelegem și poe cei care se râd, pentru că, la urma urmei, ce poate fi mai amuzant decât discursul incoerent al unui om bolnav de schizofrenie?

Bine-bine, râdem, glumim, dar nu părăsim incinta, nu-i așa? Că dacă îl apucă amocul pe vreunul dintre nebuni și omoară vreun om, îndată încetează hăhăiala generalizată și “normalii” încep să urle pe net că să fie schingiut criminalul, să fie ars de viu, spânzurat, bătut cu capul de pereți… Mă rog, fantezii de-astea de om normal.

Proiect Vrăjitoarea din Voluntari – partea a II-a, Întoarcerea vrăjitoarei

Vești proaste pentru bucureșteni

Vrăjitoarea cea rea care sălășluiește undeva pe la marginea de răsărit a Bucureștiului a revenit astăzi în oraș, spre marea dezamăgire a celor care se gândeau că am scăpat de piaza cea rea.

Duamna primar (așa-i spun unii vrăjitoarei) a declarat că a fost puțin bolnavă dar că intenționează să-și continue mandatul (cu alte cuvinte are de gând să strice și ce a mai rămas din amărâtul ăsta de oraș).

Asta e, n-am avut noroc, nu ne rămâne decât să ne pregătim sufletește pentru a da ochii cu iepurioii aia hidoși și cu ceilalți monștri care, sub oblăduirea Găbitei, și-au făcut un obicei din a bântui pe străzile capitalei ca se ne strice nouă sărbătorile.

O întâlnire neașteptată

Mi-a zis cineva că librăriile Ex Libris lichidează stocurile și au prețuri foarte mici, așa că astăzi, pe la ora 14.00 bântuiam cu brațele pline de cărți prin sediul de pe Strada Doamnei când am dat nas în nas (e doar o expresie, firește) cu domnul deputat Nicolae Bacalbașa.

Prima reacție a fost, logic, una de surpriză, că doar nu întâlnești în fiecare zi lideri pesediști prin librării.

Apoi m-am întrebat ce naiba o fi căutând în librărie în perioada reducerilor, în rând cu toți săracii. Nu-i ajung banii să-și cumpere cărți la preț întreg? O fi adevărat mitul ăla despre pesedistul cinstit și sărac? Adică avea dreptate Ilici?

Apoi a început să mă roadă curiozitatea: oare ce-or citi pesedistii (cei care citesc, se subînțelege, că doar n-o să mă întreb acum ce citește Veorica, spre exemplu). Oare, vorba unui titan al culturii românești, cu ce fel de cărți se închide domnul Bacalbașa în baie?

Cum curiozitatea nu-mi dădea pace mi-am făcut de lucru prin librărie și când am văzut că domn’ doctor se îndreaptă spre casă m-am grăbit să ajung înaintea lui.

Ei bine, cărturari dumneavoastră, știți voi ce a cumprat domnul Bacalbașa? Creioane colorate. Trei cutii.

Mă tem că nu o să aflu niciodată cu ce fel de lecturi își omoară timpul pesedistii când nu dau legi ca să ne omoare pe noi.

PS: Din păcate i s-a vindecat nasul.

Primul meu scenariu

Filmul anului: Soroș Mondialu’ vs Livache al Romaniei
*
Gata, vă anunț că mi-am schimbat ocupația. Renunț la psihologie, m-am apucat să scriu scenarii pentru filme SF de acțiune și în continuare o să va prezint primul meu scenariu (bine, e doar un sketch pentru moment) în care este vorba despre războiul total dintre un miliardar malefic și un politician cu (mult prea) multe secretare (un fel de Alien vs Predator, da’ mult mai mișto).

*

Primul cadru:

Pe la începutul anilor ’90 miliardarul (un evreu născut în Ungaria, stabilit în SUA, să-i spunem George) își face concediul împreuna cu un grup de prieteni într-o țară săracă, abia ieșită din comunism (să spunem, România). În timp ce se aflau printr-un județ prăfuit din sudul țării (să spunem Teleorman) se opresc la o cârciumă la o porție mititei cu muștar și o halbă de bere.

Din una-n-alta, mai un rând de bere, mai niște alune, mai niște manele, iar bere, iar manele, alea-alea, petrecerea se întinde până noaptea târziu și americanii pleacă acasă pe 7 cărări.

*
Scena a doua (intriga):

O lună mai târziu, undeva în New York, miliardarul cel malefic se pregătește să plece la bursă să cumpere niște țări. În timp ce-și verifică hârtiile dă peste o chitanță scrisă de mână și începe să zâmbească amintindu-și de chiolhanul din România.

– Bă, ce țară, ce oameni, ce bere bună au acolo. Oare n-o fi de vânzare România asta? se întreabă miliardarul zâmbind melancolic.

– Bă frățică, da’ ce-i asta? se întreabă el la un moment dat, încetând să mai zâmbească. Golden de Odobești, 4 sticle, fasolică afumată, 2 porții, castraveciori… da’ noi n-am comandat așa ceva… javra aia de ospătar m-a tras în piept cu nota de plată…

Pe măsură ce se gândește mai mult, lui George miliardarul i se schimbă dispoziția precum agentului din Suspecți de serviciu când și-a dat seama că K. Spacey i-a tras-o și lui, și întregii secții de poliție (fără nicio legătură cu acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Spacey – aaa, de fapt cred că mai bine scot asta din scenariu).
Noi și noi amintiri i se deșteaptă în minte, și, mai presus de orice, zâmbetul perfid am ospătarului mustăcios, o imagine care o să-l bântuie până la sfârșitul vieții.

– Asta n-o să rămână așa, își spune George, în timp ce formează numărul CIA-ului. Alo, Jonny? Eu îs, mă, George. Da, mă, Soroș. Bă, auzi, ia zi, cum îl chema pe chelnerul ăla din România? Liviu? Liviu și mai cum? Aha, gata am notat. Auzi, da’ n-ai niște asasini de vânzare? Patru? Bă, cam scump. Patru? N-am nevoie de atâția…aaa, cumpăr 3 și-al 4-lea e gratis, la pachet, cum ar veni. Bun, hai că iau un pachet promoțional. Da’ vezi să mi-i trimiți încă de azi, că am nevoie de ei.

*
partea a 3-a:

Abia acum lucrez la ea, da’ vă zic eu că are de toate: secretare sexoase, deturnări de fonduri europene, pomeni electorale, alte secretare-mai sexoase decât primele, demonstrații și bătăi cu jandarmii, scene comice cu miniștri analfabeți, spioni și servicii secrete, icoane pe pereții jandarmeriei, alte secretare (o grămadă de secretare apar în filmul meu).

Singura problemă ar fi că în film apar atât de multe scene cu M**e PSD încât nu cred că o să fie acceptat pe marile ecrane, probabil o să fie lansat direct pe Youporn. Ei, lasă că românii nici măcar n-au nevoie să vadă filmul asta la cinema, îl pot vedea live în jurul lor.

Televizorul, sursa relelor

Da, măi, da. Ce vă mirați așa că dna Carmen Dan s-a informat de la televizor și ajuns la concluzia că protestatarii sunt niște soroșiști anarhiști și violenți și trebuie să trimită jandarmi înarmați contra lor?

Doar că biata femeie nu si-a dat seama că se uită la o emisiune difuzată în reluare la care invitat era tot ea, vorbind tot pe tema protestelor. Acuma’ ce-i drept, oamenii (precum și majoritatea primatelor) se recunosc în oglindă, dar nu spune nimeni că au si capacitatea de a se recunoaște și la televizor.

 

Oricum, aveau dreptate cei care spuneau ca televizorul prosteste lumea.

Au fost sau n-au fost avertismente?

Văd că se tot plânge lumea de intervenția jandarmilor de pe data de 10 August. Pe de altă parte, jandarmii susțin că au avertizat manifestanții că urmeaza o intervenție în forță, așa că cei care nu au încasat-o sunt vinovați de ignorarea avertismentelor jandarmeriei.

Păi hai să vedem:
1. Au anunțat prin portavoce că urmează intervenția în forță. Oamenii spun că era gălăgie de la muzică și vuvuzele, că portavocea nu era nici măcar pornită, că jandarmul care a trimis avertismentul vorbea în șoaptă, chestii din astea. Bun, să admitem că n-ați auzit.

2. Orice prost știe că peste 90% din comunicare este non-verbală. Jandarmii sunt și ei*** foarte bine informați asupra acestui subiect, așa că au apelat și la această modalitate de comunicare. Astfel, nenea ăla imbrăcat în alb (eu credeam că e vreun mafiot columbian, ceva, dar când colo e ditamai colonelul sau ce-o mai fi și el) toată seară a făcut semne din sprâncene către manifestanți.

Deci, precum spuneam, al doilea avertisment (ignorat ca și primul) a fost transmis prin ridicarea repetată a sprâncenelor către manifestanți

3. Mai mult decât atât, Vanghelia Gușterova (adică Baba Vanga, pentru cine nu știa) a prezis exact data și locul intervenției jandarmilor, numărul de lovituri de baston care urmau a fi aplicate, ba a prezis chiar și numele gazului care urma a fi folosit.

Așadar, vi s-au dat destule avertismente. Dacă ați ales să le ignorați pe toate, e problema voastră, băi anarhiștilor soroșiști.

Mai bine le-ați mulțumi jandarmilor că au fost băieți finuți și v-au dat doar o bătaie din aia omologată, conform standaredelor UE. Având în vedere că majoritatea jandarmilor sunt veniți direct de la coada vacii vă puteau da o bătaie de-aia tradițional-ghiolbănească de vă trecea cheful de a face sex oral cu mult-iubitul nostru partid.

*** Nu-i așa că în punctul marcat cu steluțe v-ați gândit că urmează ca eu să pun la îndoială IQ-ul jandarmerilor? N-ați nimerit-o, eu îi respect și îi apreciez foarte mult pe subalternii doamnei Carmen Dan. Cam la fel de mult pe cât o respect și o apreciez pe șefa lor, Doamna Carmen Dan însăși.

Și iar vorbim despre protestatarul amendat la Festivalul Luminilor

Bă frate, văd că nu mai tăce lumea cu cel protestatar încătușat la Festivalul Luminilor. Acuma, drept să spun, oameni mai cârcotași decât românii greu mai găsești. Păi dacă poliția stă degeaba – nu e bine. Dacă amendează mămăile care vând zarzavat fără factură, iar nu e bine. Dar uite ca nici atunci când încătușează un infractor periculos care proiectează lumini pe pereți nu e bine.

Păi bine, mai cetățeni, pe cine ați vrea și voi să aresteze poliția? Pe ăia din clanul Duduienilor? Băi, băgați-va mințile în cap. Nu doar că Duduienii se au bine cu șefii pesediști (citiți aici, dacă nu credeți ), dar voi ați văzut cum arată Duduienii? Păi ce, au tupeu polițiștii să sară la ei? Voi ați avea? Ei, vedeți? Cum vă este vouă frică de interlopi, tot așa le este și polițiștilor.

La urma-urmei, dacă facem abstracție de uniformă, cătușe, bastoane, pistoale, aparatură și alte dotări, ce sunt polițiștii? Niște oameni ca toți ceilalți, doar că primesc niște bani nemeritați de la statul român – salariu și tot felul de sporuri (dar statul e oricum prost și aruncă aiurea banii publici).