Tag: politica

Știri politice – 2020

Talibanii din Coaliția pentru Familie și războinicii luminii din Alianța pentru Uniunea Românilor (prescurtat AUR) și-au anunțat intenția de a fuziona.

Noua formațiune politică se vă numi Coaliția pentru Uniunea Românilor (prescurtat – exact așa cum v-ați gândit).

“Împreună vom face lucruri mărețe, care vor rămâne de-a pururea înscrise în analele istoriei, acolo unde vă rămâne consemnată și ziua de 6 decembrie, ziua în care 10% dintre români și-au exprimat intenția de a se întoarce în Evul Mediu” au mai declarat reprezentanții C.U.R.-ului.

Povestea căruțașului din Videle

Dragi prieteni, dacă aveți drum prin Videle în zilele următoare, vă recomand să treceți și pe la gară, unde puteți avea ocazia de a vedea o scenă atât de emoționantă cum de la vechiul film Cassablanca nu s-a mai văzut.

Mi-a zis cineva că, încă de ieri, un nene cu privire blajină și-a tras căruța la capătul gării și stă cuminte în ploaia rece de sfârșit de toamnă, privind drăgăstos înspre peronul rece și pustiu.

Prietenul meu a intrat în vorbă cu nenea căruțașul și a aflat că acesta își așteaptă consoarta, care, după câțiva ani în care s-a chinuit cu niște trebi încurcate prin București, a început a auzi chemarea pământului și s-a gândit (e doar un fel de-a spune) să se întoarcă acasă.

Și așa, ceas după ceas, așteaptă nenea să-i vină mândra acasă, s-o urce-n căruță, ca pe vremuri, și să plece degrabă spre căsuța lor primitoare, mai ales că de când fumeia s-a luat cu trebile politice n-a mai avut cine să facă uruială la păsări.

La naiba, numai imaginându-mi cum merg ei doi cu căruța pe drumul plin de bălți și de hârtoape, mi-au și dat lacrimile.

Romantic incurabil ce sunt, acu’ tre’ să mă duc să beau ce-a mai rămas în sticla pe care am început-o aseară.

Despre analfabetismul funcțional

Se pare că analfabetismul funcțional (incapacitatea unui individ de a înțelege și folosi informațiile pe care le primește) afectează un mare număr de români.

Cred că ne-am supărat degeaba pe Livache când cu faimoasa întrebare „Si cu ce dracu` mă ajută pe mine, domnisoară, ca să înțeleg și eu?”

Omul n-a vrut să fie impertinent, doar se număra și el printre românii cărora nu prea le funcționează compilatorul.

O poveste din Hulești

O poveste din Hulești (da, pe vremuri exista un sat cu numele ăsta, un sat în care pe toți oamenii îi chema Hulea).

În urmă cu mulți ani trăia în Hulești un țăran gospodar care avea vreo 5-6 copii.

Copiii, ajunși oameni în toată firea, plecaseră pe la oraș să se realizeze, doar că bătrînul, știind cam ce însemna viața de orășean în anii ’80, avea in continuare grijă de soarta odraslelor.

Printre altele, în fiecare an creștea câte un porc pentru fiecare “copil”, iar în decembrie aceștia veneau frumos de la oraș cu desăguțele goale și plecau înapoi cu ele pline.

Una dintre fetele bătrânului avusese o căsnicie nu tocmai reușită și, după câțiva ani de păruieli, spart mobila și alte distracții de genul ăsta, a hotărât că i-ar fi mai bine singură.

Bun, doar că în decembrie, la câteva luni bune de la divorț, se pomenește țăranul nostru cu fostul soț în ogradă.

Iar fostul soț, om optimist, venise nu doar cu niște ditamai genți de voiaj (goale, firește) dar și cu niște bidoane “de două deca” (tot goale și astea) ca să ia și ceva vin, să meargă mai bine mâncarea.

Neamurile mai întâi s-au mirat de țăcăneala omului (era ceva să vii cu trenul de la București la Tecuci, cu autobuzul de la Tecuci la Nicorești și apoi să mergi cu sania sau chiar pe jos încă vreo 9 km, că iarna nu prea se aventurau autobuzele până la capătul drumului).

Oricum, după ce și-au mai revenit din mirare, l-au luat pe zurliul ăsta deoparte și i-au spus cu frumosul:

– Băi cumnate… adică, stai, că nu mai suntem cumnați. Băi chizdelea, după divorț tu nu mai ai ce căuta aici așa că ia-ți bagajele și du-te, că nu mai capeți nimica de-acum incolo…

Pe cât de mare fusese mirarea lor când l-au văzut în ogradă, pe atât de mare a fost mirarea lui auzind că trebuie să plece cu papornițele goale.

I-a privit pe rând și a spus, cât se poate de sincer:
– Cum adică? Da’ ce-are a face una cu alta?

*
*
*

Acum, că Veorica nu mai reprezintă nimic în politica românească, te-ai aștepta s-o fi terminat și cu rolul de paiață națională, dar ți-ai găsit.

Una două, mai iese la rampă cu câte-o declarație halucinantă – spre exemplu acum și-a propus să câștige niște alegeri din trecut (poate pe cele contra lui Băsescu sau poate vrea să câștige la ultimul congres PCR, mai știi ce-i trece ăsteia prin cap).

La urma urmei, vorba lu’ nenea din povestirea de mai sus, ce-are a face una cu alta? N-o mai fi ea prim ministru, dar dacă încă mai are glume în program ar fi păcat să le lase să se piardă…

Un sfat pentru Darius Vâlcov

Am văzut și eu, într-un târziu, ce conținea seiful lui Darius Vâlcov.

Acum, ce să spun? Finanțistul din spatele guvernului Dăncilă nu poate plăti online și apelează la prieteni… să admitem, așa e datina pe la noi, doar și copiii cizmarului umblă desculți.

Mai mult, economistul Vâlcov nu doar că nu are un amărât de card, dar nu are nici măcar cont bancar. E destul de rău, dar nu e singurul într-o astfel de situație, că doar nu credeți că Preafericitul are icoane și candele prin casă sau că ministrul culturii are și altceva decât bibelouri în biblioteca.

Dar să trăiești în România, în secolul XXI și să nu știi că există atâtea site-uri pentru adulți GRATUITE și să dai 100.000 de parai pe un nud de femeie, asta deja mi se pare prea mult.

Bre nea’ Darius, uite ce zic eu: dacă mai ai ceva tablouri dosite pe-acasă fă și tu o faptă bună și donează-le muzeelor. Dacă faci asta îți trimit eu niște linkuri către niște site-uri mișto, unde poți să vezi poze și filmulețe pe săturate (da, da, până acolo a ajuns tehnologia, acum există filmulețe pe net).

De fapt, ce zic eu că poți să VEZI, poți să și DESCARCI poze și filmulețe, să le salvezi pe un DVD și să le iei cu ține când te-ai duce la pușcarie. Fă cum te învăț eu, că-ți vreau binele, și ai să vezi că nici n-o să simți cum trec 8 ani.

Aș că, hai, fii băiat de comitet și dă înapoi tablourile alea, că nu ăsta e rostul operelor de artă, să stea pitite prin cavouri ca să aibă oamenii cavernelor material de… în fine, ai prins ideea.

Proiect Vrăjitoarea din Voluntari – partea a II-a, Întoarcerea vrăjitoarei

Vești proaste pentru bucureșteni

Vrăjitoarea cea rea care sălășluiește undeva pe la marginea de răsărit a Bucureștiului a revenit astăzi în oraș, spre marea dezamăgire a celor care se gândeau că am scăpat de piaza cea rea.

Duamna primar (așa-i spun unii vrăjitoarei) a declarat că a fost puțin bolnavă dar că intenționează să-și continue mandatul (cu alte cuvinte are de gând să strice și ce a mai rămas din amărâtul ăsta de oraș).

Asta e, n-am avut noroc, nu ne rămâne decât să ne pregătim sufletește pentru a da ochii cu iepurioii aia hidoși și cu ceilalți monștri care, sub oblăduirea Găbitei, și-au făcut un obicei din a bântui pe străzile capitalei ca se ne strice nouă sărbătorile.

Viitorul României este numai în față

De câteva zile mă bântuie o afirmație făcută de Dăncilă când cu ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, și anume:

”Viitorul nostru se află mereu în față, nu în spate” (așa grăit-a Veorica)

Mulți au râs de ea, au comparat truismul Vioricai cu discursul lui Donald Tusk, mă rog, răutățile obișnuite, dar mie mi se părea foarte cunoscută afirmația asta și azi mi-am dat seama de unde o știu: seamănă cu o veche glumă de autobază: “Cum știu bărbații care e fața și care e spatele chiloților? Galbenul este mereu un față, niciodată în spate”.

Dar probabil că e doar o coincidență, nu cred că distinsele doamnele pesediste (adică Viorica, Olguța, Carmen Dan etc) s-au învârtit vreodată prin anturaje în care se fac astfel de glume vulgare.

De Ziua Culturii, despre ministrul Culturii… sau despre cultura ministrului

Daniel Breaz, autoproclamatul om de cultură care nu a fost în stare să recite măcar două versuri din Eminescu ne explică, țâfnos, cum îi șade bine unui neica-nimeni ajuns ministru, de ce a fost invitat pușcăriabilul Adrian Severin la ceremonia de la Ateneu:

“Adrian Severin face parte din istoria acestei tări, a fost unul din oamenii care ne-a reprezentat în foruri și a avut un aport mare. […’ Ce a fost rău că domnul Adrian Severin a stat în poziția respectivă în sală? Voiați să stea pe scări?

Ar trebui să-i explice cineva lu’ nenea asta că știm și noi foarte bine care a fost rolul “bursucului veninos” în istoria recentă a României și nu am fi vrut să stea pe scări, am fi preferat să stea la pușcarie, acolo unde îi este locul.

În ceea ce-l privește pe domn’ ministru, după ce am avut ocazia de a ne minuna de erudiția lui, după ce am văzut în ce hal stalcește limba română, văzând și cu câtă țâfnă își apără acolitii (ca PSD-ul sigur nu-i partid politic) nu pot decât să parafrazez o glumă veche, de pe vremea Suzanei Gâdea (dacă își mai amintește cineva cine a fost tanti Suzana) și să spun că nu știu ce mi se pare mai odios: ministrul culturii sau cultura ministrului.

Nemuritoarea

Îmi aduc aminte când am văzut (pentru prima dată, că l-am revăzut de 10 ori după aia) Nemuritorul – ăla vechi, cu Christopher Lambert.

Se băteau ei acolo, pe dealurile din Scoția, și a venit urâtu’ ăla și l-a rănit rău de tot pe Duncan care a intrat în comă și a murit în noaptea aia și l-au plâns neamurile, dar el a doua zi a înviat și se plimba prin sat cu pletele în vânt și nimeni nu l-a crezut că a înviat din morți doar așa, că era el special, și toată lumea l-a acuzat că și-a vândut sufletul diavolului.

În 2018, undeva pe plaiurile noastre se băteau jandarmii cu manifestanții (mă rog, jandarmii în băteau pe ceilalți, de fapt) și au sărit niște soroșiști haini și-am bătut rău de tot o biată jandarmerița care a intrat în comă și a murit în noaptea aia la spital și au plâns-o toți oamenii cu suflet mare care se uită la Antena3.

Dar ea a înviat a doua zi și a început să alerge cu pletele fluturându-i în vânt (mă rog, nu doar pletele îi fluturau, dar nu asta este important) și nimeni n-a crezut că fata și-a revenit doar așa, cu ajutorul medicinei, și toată lumea a acuzat jandarmeria de lucruri necurate.

Asta e, s-a ticăloșit lumea și nu mai crede nimeni în miracole.

De ce jignim joi muia

Îmi aduc aminte de o poezie pe care am studiat-o în liceu, se numea “De ce să jignim lemnul?” (mă rog, vorba vine că am studiat-o, dormeam de rupeam în timpul orelor de română, iar poezia modernă nu prea m-a atras).

Oricum, ideea e alta. Mă întreb de ce oare am asociat noi sexul oral cu PSD-ul. De când cu sloganul “Muie PSD” parcă nici Youporn-ul nu mai are farmecul de altădată…

Ce să-i faci, așa suntem noi românii, tot timpul simțim nevoia să depreciem câte ceva: ba lemnul, ba sexul oral, ba moneda națională (la asta din urmă chiar excelăm)