Tag: politica romaneasca

Un sfat pentru Darius Vâlcov

Am văzut și eu, într-un târziu, ce conținea seiful lui Darius Vâlcov.

Acum, ce să spun? Finanțistul din spatele guvernului Dăncilă nu poate plăti online și apelează la prieteni… să admitem, așa e datina pe la noi, doar și copiii cizmarului umblă desculți.

Mai mult, economistul Vâlcov nu doar că nu are un amărât de card, dar nu are nici măcar cont bancar. E destul de rău, dar nu e singurul într-o astfel de situație, că doar nu credeți că Preafericitul are icoane și candele prin casă sau că ministrul culturii are și altceva decât bibelouri în biblioteca.

Dar să trăiești în România, în secolul XXI și să nu știi că există atâtea site-uri pentru adulți GRATUITE și să dai 100.000 de parai pe un nud de femeie, asta deja mi se pare prea mult.

Bre nea’ Darius, uite ce zic eu: dacă mai ai ceva tablouri dosite pe-acasă fă și tu o faptă bună și donează-le muzeelor. Dacă faci asta îți trimit eu niște linkuri către niște site-uri mișto, unde poți să vezi poze și filmulețe pe săturate (da, da, până acolo a ajuns tehnologia, acum există filmulețe pe net).

De fapt, ce zic eu că poți să VEZI, poți să și DESCARCI poze și filmulețe, să le salvezi pe un DVD și să le iei cu ține când te-ai duce la pușcarie. Fă cum te învăț eu, că-ți vreau binele, și ai să vezi că nici n-o să simți cum trec 8 ani.

Aș că, hai, fii băiat de comitet și dă înapoi tablourile alea, că nu ăsta e rostul operelor de artă, să stea pitite prin cavouri ca să aibă oamenii cavernelor material de… în fine, ai prins ideea.

Proiectul Vrajitoarea cea Rea

Iar s-au supărat bucureștenii pe duamna primar, de data asta pe motiv că a dispărut de vreo nouă zile și nu știe nimeni de ea.

Mi se pare puțin exagerată reacția bucureștenilor. Acum, serios, voi dacă ați avea banii Găbiței ce-ați face?

Ați sta în orașul asta urât și plin de probleme (totul e la pământ: străzile, trotuarele, semafoarele, transportul public, sistemul de canalizare, Radet-ul etc, etc) sau v-ați duce să vizitați niște orașe mișto de prin Europa?

…sau orașele mișto din Asia, din America… la naiba, cred că și capitalele țărilor din Sahel arată mai bine decât Bucureștiul

Proiect Vrăjitoarea din Voluntari – partea a II-a, Întoarcerea vrăjitoarei

Vești proaste pentru bucureșteni

Vrăjitoarea cea rea care sălășluiește undeva pe la marginea de răsărit a Bucureștiului a revenit astăzi în oraș, spre marea dezamăgire a celor care se gândeau că am scăpat de piaza cea rea.

Duamna primar (așa-i spun unii vrăjitoarei) a declarat că a fost puțin bolnavă dar că intenționează să-și continue mandatul (cu alte cuvinte are de gând să strice și ce a mai rămas din amărâtul ăsta de oraș).

Asta e, n-am avut noroc, nu ne rămâne decât să ne pregătim sufletește pentru a da ochii cu iepurioii aia hidoși și cu ceilalți monștri care, sub oblăduirea Găbitei, și-au făcut un obicei din a bântui pe străzile capitalei ca se ne strice nouă sărbătorile.

Viitorul României este numai în față

De câteva zile mă bântuie o afirmație făcută de Dăncilă când cu ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, și anume:

”Viitorul nostru se află mereu în față, nu în spate” (așa grăit-a Veorica)

Mulți au râs de ea, au comparat truismul Vioricai cu discursul lui Donald Tusk, mă rog, răutățile obișnuite, dar mie mi se părea foarte cunoscută afirmația asta și azi mi-am dat seama de unde o știu: seamănă cu o veche glumă de autobază: “Cum știu bărbații care e fața și care e spatele chiloților? Galbenul este mereu un față, niciodată în spate”.

Dar probabil că e doar o coincidență, nu cred că distinsele doamnele pesediste (adică Viorica, Olguța, Carmen Dan etc) s-au învârtit vreodată prin anturaje în care se fac astfel de glume vulgare.

De Ziua Culturii, despre ministrul Culturii… sau despre cultura ministrului

Daniel Breaz, autoproclamatul om de cultură care nu a fost în stare să recite măcar două versuri din Eminescu ne explică, țâfnos, cum îi șade bine unui neica-nimeni ajuns ministru, de ce a fost invitat pușcăriabilul Adrian Severin la ceremonia de la Ateneu:

“Adrian Severin face parte din istoria acestei tări, a fost unul din oamenii care ne-a reprezentat în foruri și a avut un aport mare. […’ Ce a fost rău că domnul Adrian Severin a stat în poziția respectivă în sală? Voiați să stea pe scări?

Ar trebui să-i explice cineva lu’ nenea asta că știm și noi foarte bine care a fost rolul “bursucului veninos” în istoria recentă a României și nu am fi vrut să stea pe scări, am fi preferat să stea la pușcarie, acolo unde îi este locul.

În ceea ce-l privește pe domn’ ministru, după ce am avut ocazia de a ne minuna de erudiția lui, după ce am văzut în ce hal stalcește limba română, văzând și cu câtă țâfnă își apără acolitii (ca PSD-ul sigur nu-i partid politic) nu pot decât să parafrazez o glumă veche, de pe vremea Suzanei Gâdea (dacă își mai amintește cineva cine a fost tanti Suzana) și să spun că nu știu ce mi se pare mai odios: ministrul culturii sau cultura ministrului.

Amici – de I.L. Caragiale, acum intr-o nouă perspectivă

În timp ce toată lumea era cu ochii pe porcăria aia de nuntă a
clanului porcarilor, eu am făcut ceva util: am scris un remake după
piesa “Amici” a lui Caragiale.

Aici puteți citi doar două fragmente din schiță (introducerea și finalul), pentru mai mult vă aștept la premieră.

Locație: Piața Victoriei, 10 August
Personaje: Lache (jandarm), Mache și Tache (protestatari)

Domnul Mache șade în piață; e pașnic și are poftă de huiduit
guvernul. Peste câteva momente, iată că se apropie de el d. Lache. D.
Lache e fără chef (mai bine zis cu chef de bătaie); e încruntat și are numărul de identificare acoperit cu bandă neagră. Cititorul mă va
ierta că nu dau nici o indicație de ton, de acțiune și de gamă
temperamentală în tot decursul dialogului-dar cred că deja știe
toate aceste amănunte, pentru că aproape sigur a fost acolo.
……..
Lache (jandarmul): Trebuie ca să pleci din piață, mă-nțelegi?
Mache (protestatarul) Și dacă nu vreau? De ce sa plec? Uite că nu
vreau să plec!
Lache (jandarmul): Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ți trag bastoane, mă-nțelegi!
Mache: Uite, vezi, ăsta e cusurul tău. Nu respecți principiile
fundamentale ale democrației!
Lache (drept în picioare, izbucnind furtunos): Aaa, acum știu cine e
amicul care ne lasă pe pagina de FB mesaje cu cuvinte de-alea lungi și
grele, de nu-nțelege nimenea din departament ce insemnează. Poftim,
na! (câteva bastoane strașnice plus un jet de spray în ochi și pleacă)
Mache (ridicându-se cu greu de jos, către Tache): Uite, vezi, ăsta e
cusurul lui. E măgar!… și violent!… și slugă pesedistă

PS:
Abia ce-am terminat de scris și mi-am dat seama că am făcut o
confuzie: în piesa originală Mache era ăla violent și Lache era cel
care lua bătaie. Mi-e lene să mai refac textul, rămâne așa cum am
scris: jandarmul e domnul Lache și gata.

Liviu, pesedeul și infractorii

Nu știu dacă ați văzut deja, dar pe pagina de Fb a lui Liviu Marian Pop (da, da, chiar ăla de la educație) a apărut o postare despre nu știu-ce-corporatist care a trecut strada pe roșu și a strigat ceva contra infractorilor și a fost pus la punct de un bun samaritean, probabil susținător al pesede-ului (și la fel de inteligent ca domnul Pop, pentru că nici unul dintre ei nu face distincția dintre infractiune și contravenție).
În fine, nu despre asta vreau să vorbesc acum, găsiți postarea la locul ei, pe pagina lu’ nea Pop.
*
În schimb, ce vreau să spun este că postarea asta mi-a adus aminte de aveturile lui Tom Sawyer, scena în care baieții fugiseră de-acasă să se facă pirați.
*
Apoi urmă o controversă aprinsă spre a se stabili care anume dintre băieţi îi văzuseră pentru ultima dată pe răposaţi, şi mulţi aspirară la această tristă distincţie, aducând dovezi mai mult sau mai puţin autentice. Când în cele din urmă rămase hotărât care dintre dânşii îi văzuseră cu adevărat pentru cea din urmă oară şi schimbaseră cu ei cele din urmă cuvinte, acei fericiţi îşi luară un aer de importanţă sacră, în timp ce toţi ceilalţi se zgâiau la ei şi-i invidiau. Un biet băiat, care nu se putea făli cu o amintire mai măreaţă, spuse, cu vădită mândrie în glas:
– Dacă vreţi să ştiţi, mie Tom Sawyer mi-a tras o dată o chelfăneală!…
*
Ei, la asta mă gândeam acum și-mi imaginam cum stăteau ei, pesedistii, la ședința de partid și Liviu (ăl mare, șefu, cum ar veni) povestea despre cei 4 asasini, și toate gagicile din pesede îl sorbeau din ochi fermecate, în timp ce Liviu (ăsta mai mic, de la educație) stătea într-un colț supărat că nu-i dă nimeni atenție și-și scotocea memoria (sau, poate, imaginația) încărcând să găsească o poveste ceva, doar-doar l-o băga și pe el cineva în seamă.
 
Ei, povestea cu “corporatelul” a fost tot ce-a găsit. Cum s-ar spune asta-i marfa, cu asta defilăm.

La vremuri noi, manuale noi

Văd că s-a supărat lumea din cauza greșelilor apărute în Manualul unic de Geografie, Editura Didactică și Pedagogică-editura Ministerului Educație.
De fapt nu-s greșeli, e geografia statului paralel, dar nu v-ați dat voi seama.

Oricum, și alte manuale au fost modificate. Spre ex, eu știam că versurile:
Afară-i vânt și e-nnorat,
Și noaptea e târzie;
Fetițele ți s-au culcat-
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus și nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Că să visezi de mine!

fac parte din poezia “Mama”, de George Coșbuc, în care este vorba despre cum mama poetului plânge după băiatul ei plecat la război. Ei bine, în noul manual de limba și literatura română poezia se numește “Liviu” și în ea este vorba despre un miliardar excentric care se gândește tot timpul la un politician român.

Primul meu scenariu

Filmul anului: Soroș Mondialu’ vs Livache al Romaniei
*
Gata, vă anunț că mi-am schimbat ocupația. Renunț la psihologie, m-am apucat să scriu scenarii pentru filme SF de acțiune și în continuare o să va prezint primul meu scenariu (bine, e doar un sketch pentru moment) în care este vorba despre războiul total dintre un miliardar malefic și un politician cu (mult prea) multe secretare (un fel de Alien vs Predator, da’ mult mai mișto).

*

Primul cadru:

Pe la începutul anilor ’90 miliardarul (un evreu născut în Ungaria, stabilit în SUA, să-i spunem George) își face concediul împreuna cu un grup de prieteni într-o țară săracă, abia ieșită din comunism (să spunem, România). În timp ce se aflau printr-un județ prăfuit din sudul țării (să spunem Teleorman) se opresc la o cârciumă la o porție mititei cu muștar și o halbă de bere.

Din una-n-alta, mai un rând de bere, mai niște alune, mai niște manele, iar bere, iar manele, alea-alea, petrecerea se întinde până noaptea târziu și americanii pleacă acasă pe 7 cărări.

*
Scena a doua (intriga):

O lună mai târziu, undeva în New York, miliardarul cel malefic se pregătește să plece la bursă să cumpere niște țări. În timp ce-și verifică hârtiile dă peste o chitanță scrisă de mână și începe să zâmbească amintindu-și de chiolhanul din România.

– Bă, ce țară, ce oameni, ce bere bună au acolo. Oare n-o fi de vânzare România asta? se întreabă miliardarul zâmbind melancolic.

– Bă frățică, da’ ce-i asta? se întreabă el la un moment dat, încetând să mai zâmbească. Golden de Odobești, 4 sticle, fasolică afumată, 2 porții, castraveciori… da’ noi n-am comandat așa ceva… javra aia de ospătar m-a tras în piept cu nota de plată…

Pe măsură ce se gândește mai mult, lui George miliardarul i se schimbă dispoziția precum agentului din Suspecți de serviciu când și-a dat seama că K. Spacey i-a tras-o și lui, și întregii secții de poliție (fără nicio legătură cu acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Spacey – aaa, de fapt cred că mai bine scot asta din scenariu).
Noi și noi amintiri i se deșteaptă în minte, și, mai presus de orice, zâmbetul perfid am ospătarului mustăcios, o imagine care o să-l bântuie până la sfârșitul vieții.

– Asta n-o să rămână așa, își spune George, în timp ce formează numărul CIA-ului. Alo, Jonny? Eu îs, mă, George. Da, mă, Soroș. Bă, auzi, ia zi, cum îl chema pe chelnerul ăla din România? Liviu? Liviu și mai cum? Aha, gata am notat. Auzi, da’ n-ai niște asasini de vânzare? Patru? Bă, cam scump. Patru? N-am nevoie de atâția…aaa, cumpăr 3 și-al 4-lea e gratis, la pachet, cum ar veni. Bun, hai că iau un pachet promoțional. Da’ vezi să mi-i trimiți încă de azi, că am nevoie de ei.

*
partea a 3-a:

Abia acum lucrez la ea, da’ vă zic eu că are de toate: secretare sexoase, deturnări de fonduri europene, pomeni electorale, alte secretare-mai sexoase decât primele, demonstrații și bătăi cu jandarmii, scene comice cu miniștri analfabeți, spioni și servicii secrete, icoane pe pereții jandarmeriei, alte secretare (o grămadă de secretare apar în filmul meu).

Singura problemă ar fi că în film apar atât de multe scene cu M**e PSD încât nu cred că o să fie acceptat pe marile ecrane, probabil o să fie lansat direct pe Youporn. Ei, lasă că românii nici măcar n-au nevoie să vadă filmul asta la cinema, îl pot vedea live în jurul lor.