Tag: politica

Robor-ul, inflația si pesede-ii

Ce vă tot îngrijorați atâta cu creșterea ROBOR-ului și cu inflația?

Parcă n-ați mai văzut chestia asta o dată, pe vremea lui Văcăroiu: crește inflația, cresc prețurile, se devalorizează leul greu cum s-a devalorizat și strămoșul lui, leul socialist, și când ajunge Euroiul să valoreze 40.000 de lei grei (nu 4,7 că acum) PSD-ul o să taie zerourile și o să trecem de la leul greu la Leul Super-Greu (denumiri alternative: Adevăratul Leu Greu, Leul Greucean, Leu-Pesedeu) și totul se resetează. Ciclul ăsta poate fi repetat la infinit (cam ca în Matrix, dacă va amintiți că alde’ Neo, Trinity, Morpheus, orașul oamenilor și toate celelalte erau la a nu-știu-câta versiune).

 

 

Oamenii care nu votează

1. În urmă cu mulți ani am lucrat ca bouncer prin diverse cluburi de noapte din vestul Europei și așa am avut ocazia de a cunoaște diverși găinari cu pretenții de mafioți (mai exact se băteau pe burtă așteptând să se întoarcă femeile de la club să le mai dea câțiva euro ca să poată bea o bere la terasă).

Nici ei, nici coardele lor (aaa, vreau să spun bietele fete obligate să se prostitueze) nu votau niciodată-în primul rând pentru că dădea bine să te ferești de locurile prin care bântuia “gardă”, apoi pentru că din principiu evitau interacțiunile cu oficialitățile și, în plus, nu-i interesa politica și oricum binele colectiv este o chestie care îi lasă absolut indiferenți.

Nu votau, dar dacă ar fi votat ar fi votat cu partidul lui Dan Diaconescu, că a zis ăla că le dă nu-știu-câte mii de euro.

 

2. În UK am locuit într-o casă plină de români muncitori. Oameni cuminți, liniștiți, plecau la muncă dimineața și se întorceau seara târziu, iar după 2-3 ore petrecute prin trenuri și autobuze și 10-11 ore de muncă grea numai de politică nu le arde. Nu se pricep la politică (în 2017 nu auziseră de Dragnea) și iar în puținul timp liber pe care îl au preferă să-și vadă de ale lor, nu să stea ore în șir la rând la vot.

Dar, dacă ar vota, ar vota cu Becali, pentru că Becali când vorbește vorbește cu ei și pentru ei (chiar dacă îi minte, tot cu ei vorbește).

 

3. Oamenii pe care îi interesează politica.

Acum o lună am fost să vizitez Sanctuarul de Urși de la Zărnești. La Zărnești, am locuit în pensiunea unui om gospodar, care, deși pasionat de politică, la ultimele alegeri nu a votat pentru că nu a avut cu cine. Om liniștit, patriot, își iubește țara, urăște ungurii, ar spânzura țiganii, ar goni nemții din țara în frunte cu Iohannis ăla care vinde copii, ar scuipa-o în ochi pe franțuzoaica aia coruptă care a furat banii publici, ar da afară belgienii de la MegaImage…

Ei, nu urăște chiar pe toată lumea, îi admiră pe ruși, al căror nume vechi era suni (???) și care de fapt erau adevărații mongoli, pentru că atunci când au venit hunii cu corturile lor să stea peste civilizația rușilor, știți ce-au făcut rușii? Ne spune tot el: I-au lăsat să se culce și noaptea au tăbărât cu săbiile peste huni în corturi și i-au tăiat (și aici, biata piticanie patetică se încorda de parcă ar fi fost în mijlocul bătăliei) și așa au fugit hunii și s-au făcut unguri și au început să fure bogățiile noastre. Aaa, și de fapt nu există unguri, există jidani vechi și jidani noi – iar Soros face parte din una dintre categorii, nu știu care, că deja mă obosise rău de tot discuția cu el.

Dacă vreți să vedeți ce poate face propaganda de la Kremlin din creierii unor oameni needucați, puteți sta o noapte la pensiunea Irina din Zărnești (și asta este singurul motiv pentru care aș recomanda pensiunea cu pricina).

Cum spuneam, nu a votat pentru că n-are cu cine. Ar vota un bărbat adevărat care să nu lase investitorii să vină în țară la noi să ne spună ei cum să ne facem treaba – așa, cam ca Putin.

 

Între timp, prin bula mea de Facebook niște oameni își imaginează nesfârșite cohorte de hipsteri care se pișă pe el de vot și se gândesc cu amărăciune că dacă ar ieși TOATĂ lumea la vot am duce-o mai bine… mult mai bine.

Viorica Dăncilă este și nu este prim ministru

„Domnul Meleşcanu a vorbit cu mine, a vorbit cu primul ministru, şi, bineînţeles, dacă îşi va da acordul primul ministru, va merge. Eu nu pot să-mi dau acordul pentru ceva în care nu am fost întrebată”, a spus Viorica Dăncilă.

Dacă înțeleg eu bine, relația dintre Viorica Dăncilă și actualul prim ministru seamănă cu cea dintre Clark Kent și Superman.

Ora Pamântului pe stil vechi

Un binemeritat omagiu pentru cel mai împușcat ecologist al țării.

Nu-mi vine să cred când văd în ce hal se bat unii cu cărămida-n piept că au stins lumina la Ora Pământului. Păi Tov. Ceașcă, săracul, sărbătorea Ziua Pământului in fiecare zi. Ba chiar, dacă era nevoie, și de mai multe ori pe zi (vorba lui Pavel Stratan). Doar că românii nu dau doi bani pe natură așa ca l-au înhățat pe întâiul ecologist al țării și l-au împușcat ca pe-un dictator odios.

Românii, alegerile din Ungaria si părerea lu’ nea Costică

Nici nu s-au terminat bine alegerile din țara vecină, Ungaria, și au și tăbărât ziariștii și analiștii politici români (adică parerologii și băgătorii de seamă de profesie) să analizeze rezultatele, să facă portretul alegătorului maghiar, să facă predicții pe termen scurt, mediu și lung – mă rog, scenariul obișnuit, doar știți că cetățenii unui stat oarecare trebuie să ne ceară nouă părerea înainte de a pune ștampila – și asta indiferent dacă este vorba despre alegeri locale sau generale și indiferent de țara în care se desfășoară alegerile – pentru că noi, ca popor înțelept, avem dreptul (și chiar datoria morală) de a ne da cu părerea deopotrivă despre alegerile din Rusia, Franța, SUA, Germania, Mongolia sau, de ce nu, Kârgâzstan.

Fiind martor fără voie (mi-au invadat contul de Facebook) la această revărsare de înțelepciune românească mă gândesc că imaginea României personificate (o știți, fata cu flori în păr, îmbrăcată în straie țărănești) este total greșită – de fapt, România personificată ar trebui să arate ca un bătrân filosof care trăiește pe vârful unui munte, la care vin celelalte popoare să ceară sfat în momente de cumpănă. Dar mai apoi am ascultat-o pe Viorica Dăncilă vorbind despre cum are ea “încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții”, mi-am amintit cine face parte din guvern, pe cine trimit românii în Parlament (și asta nu de azi, de ieri, ci de la revoluție incoace) și mi-am dat seama că România personificată seamănă mai degrabă cu nea’ Costică, bețivanul de la scara doi care mă oprește mereu să-mi povestească despre cum a inventat Ceaușescu saracu’ o armă laser care topea tancurile rușilor și de-aia l-au omorât masonii, ca să nu devină țara noastră cei mai mare putere economică și să ia oamenii pensii mari, că el a muncit 30 de ani la IMGB și a ajuns să nu aibă ce să mănânce, abia de-i ajunge pensia pentru băutură.

Când șuții sunt generoși

O poveste veche, de pe vremea când eram student. Eram în stația de la Cișmigiu și, la un moment dat, a oprit un troleibuz din care au coborât patru domni cam la 35–40 de ani și o doamna in vârstă care se ținea scai de ei.

– Domnule, dumneata mi-ai furat telefonul, i-a spus doamna unuia dintre domnii mai sus-menționați, un gentleman elegant, îmbrăcat cu pantaloni de stofă, cămașă, cravată și o geacă de piele (de petice, cu multe fermoare lucitoare, cum se purta pe vremea aia).

– Ce-ai fă nebuno, se apăra domnul, vezi-ți de treabă, vezi că te caută moartea pe-acasă și tu pierzi vremea p-acilea

– Domnule, dumneata ești un hoț și mi-ai furat telefonul. Ajutor, chemați poliția, s-a adresat doamna către oamenii din stație care, firește, nu mișcau un deget.

– Ce-ai făi, a intervenit un alt domn din grup, unul cu o ceafă care se revărsa peste tricoul mulat. Cauți p*lă, ce-ai? Ia hai, vino-ncoa dacă vrei p*lă, hai că-ți dau io de te saturi, a adăugat el, arătînd spre zona în care doamna ar fi putut să găsească mult-lăudata marfă.

– Domnule, dă-mi telefonul inapoi, că nu scapi de mine, a continuat doamna, ignorînd serviciile oferite de gigolo-ul cu ceafă groasă. In buzunarul ăla, a insistat doamna arătînd spre unul dintre multiplele buzunare care împodobeau geaca de piele, ai telefonul meu. Dă-mi telefonul!!!

– Ăstaaaa? a zis contrariat domnul-geacă-de-piele, scoțînd un telefon din buzunarul indicat. Ăsta-i telefonul mei, mi l-a dat cadou nevastă-mea. Băi frățioare, baba asta-i chiar că-i nebună. Du-te bre, acasă, te iei de oameni aiurea.

– Pleacă făi, n-ai moș acasă, a intervenit iar gigolo-ceafă-groasă dîndu-i doamnei un mic brânci.

– Domnule, ăla e telefonul meu — și în momentul acela, ceilalți doi domni care până atunci stătuseră deoparte au simțit nevoia de a interveni în discuție, așa că s-au întors către geacă-de-piele și unul dintre ei (un domn impunator, un soi de Corrado Cattani —  doar ca era ceva mai bronzat și burtos) a mârâit ceva de genul:

– Dă-i-l bă, dă-l în p*la mea de ciuruc, nu vezi că se uită lumea ca la urs?

Al patrulea domn nu a zis nimic, s-a mulțumit să se strâmbe sugestiv înspre doamna care nu contenea cu vociferările și să dea din cap în semn de aprobare.

Clătinând din cap contrariat, domnul-cu-geacă-de-piele (de petice, cum se purta pe-atunci) i-a întins doamnei telefonul pe care, să nu uităm, domnul nu-l furase ci îl primise cadou de la soție și i-a zis cu dezgust doamnei (sau babei, cum preferați):

– Ia bă sărăcie de-aici, că nu mai taci, după care cei patru domni au plecat fără să mai încerce să-și recupereze măcar sim-ul din telefonul revendicat de doamna cea cu gură mare. In timp ce treceau pe lângă mine l-am auzit pe gigolo-ceafă-lată spunând cu ciudă (dar și cu o oarecare admirație):

– Bă a dracului babă, mai avea puțin și sărea la bătaie. Băi, ascultă-aici la mine, asta moare cu tine de gât.

-Lasă-ma dreacu’ a replicat geacă-de-piele, nu mă mai combin în viața mea la martalogi. De-acuma-ncolo numai cu studenți, că ăia… și n-am reușit să aud și restul acestei conversații așa că nu știu cum erau studenții in viziunea respectivului domn.

 

Acum, de ce mi-am amintit de povestea asta. Pentru că am citit că săptămâna trecută Bombonica Prodana (soția unui anume L. Dragnea, nu știu dacă-ați auzit de el) a băgat mâna in poșetă și a scos niște bani pe care i-a dat ca să acopere un prejudiciu de care oricum nu era vinovată, dar a facut-o numai așa, ca să tacă odată sărăciile astea de români.