Tag: psd

Tata, PSD-ul și vecinii

Tata a fost mare crai la viața lui.

Îl iubeau femeile de-și stricau căsniciile pentru el. Nu-i vorbă, și tata iubea femeile și adeseori banii de întreținere erau cheltuiți pe te miri ce escapadă amoroasă.

Și nu doar femeile îi plăceau lui tata – îi plăceau și petrecerile, partidele de pescuit, fotbalul, jocurile de noroc… și multe altele.

Erau și chestii care nu-i plăceau lui tata – să plătească întreținerea sau să cheltuie banii pe haine, sau…

Când membrii familiei începeau să-l sâcâie cu prostii (spre exemplu, să cheltuie banii pe rechizite școlare) tata avea două reacții:

Când era în toane bune (adică mai mereu), deschidea ușa și ne arăta plăcuta de pe ușă, spunând:

– Ce scrie pe ușă, aaa? A cui e casa asta? Nu vă convine, pe-aici e drumu’!

Când era în toane proaste, reacționă urât de tot. M-a încins în câteva rânduri cu cureaua de-am uitat de bani. Și, când se îngroșa gluma și eu zbieram prea tare, tata se oprea, se uita speriat în jur, ridica mâinile cu pumnii strânși înspre tâmple și spunea:

– Taci, taaaci, ‘tu-ți biserica mă-tii, tu vrei să ne-audă vecinii cum ne batem în casă? Dementule!

Și păruiala continua…

*

PSD-ul a fost un partid tare popular în zilele lui bune. Proștii îl iubeau la nebunie, ajungeau să se certe cu neamurile din cauza partidului.

Nu-i vorba, că și PSD-ului îi plăceau proștii și adeseori banii publici erau cheltuiți pe petreceri câmpenești și pe concerte în aer liber.

Și nu doar proștii îi plăceau PSD-ului – partidul era și mare iubitor de vile, mașini scumpe, diamante – ba chiar și insulele îi mai dădeau ghes și-l tulburau.

Erau și chestii care nu erau pe placul PSD-ului: să cheltuie banii pe autostrăzi, sau pe modernizarea școlilor, sau pe dotarea spitalelor, sau…

Când fraierii plătitori de taxe și impozite îndrăzneau să protesteze, PSD-ul avea două reacții:

Când era în toane bune (adică mai mereu), PSD-ul ieșea la televizor și spunea:

– Băi, cine a câștigat alegerile? A cui e țara asta până în 2020? Nu vă convine? Afară cu voi, soroșiștilor!

Când era în toane proaste, PSD-ul reacționa urât: trimitea jandarmii să bată și să gazeze protestatarii. Iar când ăștia din urmă țipau prea tare, mai ieșea câte-un pesedist la televizor:

– Băi, băăăi, mai ușor, voi vreți să ne-audă vecinii din Uniunea Europeană? Trădătorilor!

Și dezmățul pe bani publici continua…

*

Problema cu tata este că el e haios așa, de la distanță, când citești despre el pe FB, dar nu-l vrei în familie.

Problema cu PSD-ul este că nici măcar de la distanță nu e haios.

Despre vot

„Ca instructor nu avea prea multe de spus şi nici nu se remarca prin inteligenţă. […] Se amesteca în toate, chiar şi în lucruri din care nu înţelegea nimic. Chiar dacă nu avea prea multe de spus, el suferea de «boala puterii». Rar am întâlnit pe cineva care să sufere într-un asemenea grad de această boală. Tânjea după putere, voia cu orice preţ să ajungă sus”

Despre Ceaușescu (pentru că despre el este vorba în textul de mai sus) s-a știut mereu că era cam sărac cu duhul.

Ignorat de unii dintre șefii comuniști, protejat de câțiva (în special de “tătucul” Gheorghiu-Dej), ironizat în mod constant de alții, Nicolae Ceaușescu a reușit să preia conducerea partidului cu ajutorul grupării conduse de Gheorghe Maurer care (se pare) că l-a considerat pe Ceașcă un prost (aici avea dreptate) ușor de manipulat (aici nu mai avea dreptate).

Și uite-așa, în urma unor calcule greșite făcute de niște oameni care ar fi trebuit să știe mai bine că niște fleacuri precum un IQ scăzut sau o educație precară nu pot sta în calea unui megaloman avid de putere, am ajuns noi să defilăm pe stadioane și să-i cântăm ode genialului cizmar.

Iar acum, după ce am râs și ne-am veselit cu tâmpeniile debitate pe bandă rulantă de Veorica, cred că a venit timpul să ne luăm rămas bun de la ea și s-o trimitem acasă.

Și, deși este frustrant că “al nostru” nu a reușit să între în turul doi, ar fi totuși cazul ca lumea să-și bage mințile în cap, să se ducă la vot și, mai ales, să nu voteze (din răzbunare sau la hohă) cu Dăncilă.

Că dacă nu, parcă vezi că peste doi-trei ani o să cântăm ode închinate “celui mai iubit coc al țării” și o să ne întrebăm prostește cum naiba de-am ajuns să fim conduși de una ca Veve.

Povestea căruțașului din Videle

Dragi prieteni, dacă aveți drum prin Videle în zilele următoare, vă recomand să treceți și pe la gară, unde puteți avea ocazia de a vedea o scenă atât de emoționantă cum de la vechiul film Cassablanca nu s-a mai văzut.

Mi-a zis cineva că, încă de ieri, un nene cu privire blajină și-a tras căruța la capătul gării și stă cuminte în ploaia rece de sfârșit de toamnă, privind drăgăstos înspre peronul rece și pustiu.

Prietenul meu a intrat în vorbă cu nenea căruțașul și a aflat că acesta își așteaptă consoarta, care, după câțiva ani în care s-a chinuit cu niște trebi încurcate prin București, a început a auzi chemarea pământului și s-a gândit (e doar un fel de-a spune) să se întoarcă acasă.

Și așa, ceas după ceas, așteaptă nenea să-i vină mândra acasă, s-o urce-n căruță, ca pe vremuri, și să plece degrabă spre căsuța lor primitoare, mai ales că de când fumeia s-a luat cu trebile politice n-a mai avut cine să facă uruială la păsări.

La naiba, numai imaginându-mi cum merg ei doi cu căruța pe drumul plin de bălți și de hârtoape, mi-au și dat lacrimile.

Romantic incurabil ce sunt, acu’ tre’ să mă duc să beau ce-a mai rămas în sticla pe care am început-o aseară.

O poveste din Hulești

O poveste din Hulești (da, pe vremuri exista un sat cu numele ăsta, un sat în care pe toți oamenii îi chema Hulea).

În urmă cu mulți ani trăia în Hulești un țăran gospodar care avea vreo 5-6 copii.

Copiii, ajunși oameni în toată firea, plecaseră pe la oraș să se realizeze, doar că bătrînul, știind cam ce însemna viața de orășean în anii ’80, avea in continuare grijă de soarta odraslelor.

Printre altele, în fiecare an creștea câte un porc pentru fiecare “copil”, iar în decembrie aceștia veneau frumos de la oraș cu desăguțele goale și plecau înapoi cu ele pline.

Una dintre fetele bătrânului avusese o căsnicie nu tocmai reușită și, după câțiva ani de păruieli, spart mobila și alte distracții de genul ăsta, a hotărât că i-ar fi mai bine singură.

Bun, doar că în decembrie, la câteva luni bune de la divorț, se pomenește țăranul nostru cu fostul soț în ogradă.

Iar fostul soț, om optimist, venise nu doar cu niște ditamai genți de voiaj (goale, firește) dar și cu niște bidoane “de două deca” (tot goale și astea) ca să ia și ceva vin, să meargă mai bine mâncarea.

Neamurile mai întâi s-au mirat de țăcăneala omului (era ceva să vii cu trenul de la București la Tecuci, cu autobuzul de la Tecuci la Nicorești și apoi să mergi cu sania sau chiar pe jos încă vreo 9 km, că iarna nu prea se aventurau autobuzele până la capătul drumului).

Oricum, după ce și-au mai revenit din mirare, l-au luat pe zurliul ăsta deoparte și i-au spus cu frumosul:

– Băi cumnate… adică, stai, că nu mai suntem cumnați. Băi chizdelea, după divorț tu nu mai ai ce căuta aici așa că ia-ți bagajele și du-te, că nu mai capeți nimica de-acum incolo…

Pe cât de mare fusese mirarea lor când l-au văzut în ogradă, pe atât de mare a fost mirarea lui auzind că trebuie să plece cu papornițele goale.

I-a privit pe rând și a spus, cât se poate de sincer:
– Cum adică? Da’ ce-are a face una cu alta?

*
*
*

Acum, că Veorica nu mai reprezintă nimic în politica românească, te-ai aștepta s-o fi terminat și cu rolul de paiață națională, dar ți-ai găsit.

Una două, mai iese la rampă cu câte-o declarație halucinantă – spre exemplu acum și-a propus să câștige niște alegeri din trecut (poate pe cele contra lui Băsescu sau poate vrea să câștige la ultimul congres PCR, mai știi ce-i trece ăsteia prin cap).

La urma urmei, vorba lu’ nenea din povestirea de mai sus, ce-are a face una cu alta? N-o mai fi ea prim ministru, dar dacă încă mai are glume în program ar fi păcat să le lase să se piardă…

Un sfat pentru Darius Vâlcov

Am văzut și eu, într-un târziu, ce conținea seiful lui Darius Vâlcov.

Acum, ce să spun? Finanțistul din spatele guvernului Dăncilă nu poate plăti online și apelează la prieteni… să admitem, așa e datina pe la noi, doar și copiii cizmarului umblă desculți.

Mai mult, economistul Vâlcov nu doar că nu are un amărât de card, dar nu are nici măcar cont bancar. E destul de rău, dar nu e singurul într-o astfel de situație, că doar nu credeți că Preafericitul are icoane și candele prin casă sau că ministrul culturii are și altceva decât bibelouri în biblioteca.

Dar să trăiești în România, în secolul XXI și să nu știi că există atâtea site-uri pentru adulți GRATUITE și să dai 100.000 de parai pe un nud de femeie, asta deja mi se pare prea mult.

Bre nea’ Darius, uite ce zic eu: dacă mai ai ceva tablouri dosite pe-acasă fă și tu o faptă bună și donează-le muzeelor. Dacă faci asta îți trimit eu niște linkuri către niște site-uri mișto, unde poți să vezi poze și filmulețe pe săturate (da, da, până acolo a ajuns tehnologia, acum există filmulețe pe net).

De fapt, ce zic eu că poți să VEZI, poți să și DESCARCI poze și filmulețe, să le salvezi pe un DVD și să le iei cu ține când te-ai duce la pușcarie. Fă cum te învăț eu, că-ți vreau binele, și ai să vezi că nici n-o să simți cum trec 8 ani.

Aș că, hai, fii băiat de comitet și dă înapoi tablourile alea, că nu ăsta e rostul operelor de artă, să stea pitite prin cavouri ca să aibă oamenii cavernelor material de… în fine, ai prins ideea.

De Ziua Culturii, despre ministrul Culturii… sau despre cultura ministrului

Daniel Breaz, autoproclamatul om de cultură care nu a fost în stare să recite măcar două versuri din Eminescu ne explică, țâfnos, cum îi șade bine unui neica-nimeni ajuns ministru, de ce a fost invitat pușcăriabilul Adrian Severin la ceremonia de la Ateneu:

“Adrian Severin face parte din istoria acestei tări, a fost unul din oamenii care ne-a reprezentat în foruri și a avut un aport mare. […’ Ce a fost rău că domnul Adrian Severin a stat în poziția respectivă în sală? Voiați să stea pe scări?

Ar trebui să-i explice cineva lu’ nenea asta că știm și noi foarte bine care a fost rolul “bursucului veninos” în istoria recentă a României și nu am fi vrut să stea pe scări, am fi preferat să stea la pușcarie, acolo unde îi este locul.

În ceea ce-l privește pe domn’ ministru, după ce am avut ocazia de a ne minuna de erudiția lui, după ce am văzut în ce hal stalcește limba română, văzând și cu câtă țâfnă își apără acolitii (ca PSD-ul sigur nu-i partid politic) nu pot decât să parafrazez o glumă veche, de pe vremea Suzanei Gâdea (dacă își mai amintește cineva cine a fost tanti Suzana) și să spun că nu știu ce mi se pare mai odios: ministrul culturii sau cultura ministrului.

O întâlnire neașteptată

Mi-a zis cineva că librăriile Ex Libris lichidează stocurile și au prețuri foarte mici, așa că astăzi, pe la ora 14.00 bântuiam cu brațele pline de cărți prin sediul de pe Strada Doamnei când am dat nas în nas (e doar o expresie, firește) cu domnul deputat Nicolae Bacalbașa.

Prima reacție a fost, logic, una de surpriză, că doar nu întâlnești în fiecare zi lideri pesediști prin librării.

Apoi m-am întrebat ce naiba o fi căutând în librărie în perioada reducerilor, în rând cu toți săracii. Nu-i ajung banii să-și cumpere cărți la preț întreg? O fi adevărat mitul ăla despre pesedistul cinstit și sărac? Adică avea dreptate Ilici?

Apoi a început să mă roadă curiozitatea: oare ce-or citi pesedistii (cei care citesc, se subînțelege, că doar n-o să mă întreb acum ce citește Veorica, spre exemplu). Oare, vorba unui titan al culturii românești, cu ce fel de cărți se închide domnul Bacalbașa în baie?

Cum curiozitatea nu-mi dădea pace mi-am făcut de lucru prin librărie și când am văzut că domn’ doctor se îndreaptă spre casă m-am grăbit să ajung înaintea lui.

Ei bine, cărturari dumneavoastră, știți voi ce a cumprat domnul Bacalbașa? Creioane colorate. Trei cutii.

Mă tem că nu o să aflu niciodată cu ce fel de lecturi își omoară timpul pesedistii când nu dau legi ca să ne omoare pe noi.

PS: Din păcate i s-a vindecat nasul.

Una despre oameni si vite

Când eram în generală îmi făceam toate vacanțele la țară (dar la întoarcere povesteam cât de mișto a fost în stațiune, că atâta îmi mai trebuia, să-l fac de râs pe tata) și mă trimitea bunica seara să aduc vaca acasă. Ei, ajungeam eu la râpa de la marginea satului, văcarul mă ajuta să-i pun văcuței funia în jurul coarnelor și plecam încetișor spre casă.
Pe drum, din motive numai de ea știute, văcuța se mai oprea din când în când, întorcea capul spre câte o casă și dădea drumul unui muget prelung:
– Mnuuuuuuuuu!
Deși ai mei mă sfătuia mereu să folosesc jordia (adică nuiaua, în graiul local) eu nu m-am îndurat niciodată să bat animalele, așa că preferam să trag încetișor de funie și să-i vorbesc cu blândețe:
– Hai, Florico, hai, că nu-i asta casa noastră. Hai să mergem, hai acasă la noi! Și reușeam de fiecare dată să duc văcuța acasă și s-o bag în grajd, și asta fără să folosesc vreodată violența …
*********************************
Mai târziu, în facultate, aveam un coleg de cămin care la beție se trezea că le știe pe toate. Mai rău era că intra în vorbă cu toți trecătorii și nu mai termina de vorbit. Și-acum îmi amintesc cum îl trăgeam de mâneca și încercam să-i mai tai discursurile:
 
– Hai, mă, acasă, hai că-i târziu, și uite, domnul se grăbește, n-are timp, hai, hai să mergem. Gata, lasă c-a înțeles, ți-a dat dreptate, ce mai vrei, hai odată… Și-l trăgeam așa după mine până ajungeam în cameră și-l trimiteam în patul lui să se culce.
 
*****************************************
În fine, nu știu de ce povestesc toate tâmpeniile astea. Doar că m-au năpădit amintirile când am văzut cum a luat-o Liviu pe Viorica de la conferința de presă.

Chiar ca banii vorbesc

Huiduit copios după ce a cântat în onoarea primarului care este, de bun simț ar fi fost ca Dan Buttman (sau Bitmann, am uitat cum îl cheamă și mi-e lene să caut) să vină cu niște scuze, acolo, gen “Bă, băieți, îmi pare rău, da’s vremuri grele, am și eu nevoie de bani și era vorba să cânt la nunta lu’ Dragnea junior, da’ mi-a suflat Salam contractul”-mă rog, chestii de bun simț.

În loc de asta, ce să vezi. Trântește un comentariu țâfnos pe pagina de Fb, că el muncește cinstit și dacă nu ne convine n-avem decât să plecăm în Spania, la cules căpșuni.

În primul rând, faptul că nenea asta consideră munca în agricultură ca fiind o insultă în sine arată cam ce înțelege el prin muncă cinstită, că tot se lăuda cu asta.

În al doilea rând, acum e clar că atunci când omul răgea pe scenă “Banii vorbesc” nu cânta, bătea niște apropouri, doar că nu toată lumea s-a prins la timp.

Una despre serviciile medicale diferențiate în funcție de contribuții

Văd că s-a supărat lumea pe domn’ ministru Teodorovici pentru faza aia cu pachetele de servicii medicale diferențiate în funcție de contribuții.

O fi o idee bună, o fi una proastă? Sigur, nu este potrivită cu doctrina unui partid de stânga, dar PSD-ul nu doar că nu este un partid de stânga, nu este un partid, pur și simplu e … altceva. În fine, cred că asta e doar primul pas. Dacă ține, probabil că o să repete manevra și cu restul serviciilor publice.

Ia să încercăm noi să ne imaginăm cum o să arate viitorul într-o Românie în care toate instituțiile statului au introdus pachete diferențiate în funcție de contribuții.

****************************
Situația 1: unui cetățean i-a luat foc apartamentul. Comandantul echipei de pompieri îi explică flegmatic proprietarului:
– Boss, n-am ce-ți face. La cât plătești n-am cum să-ți sting toată casa. Uite, eu îți sting balconul și sufrageria și gata, am oprit apa. Ei, dacă dai și tu o bere acuma, poate mai târziu s-or pișa băieții pe focul din hol, da’ cu restul chiar că tre’ să te descurci, soarta…
***************************************************
Situația 2: Întorsura Buzăului, iarna. Șeful echipei de dezăpeziri urlă exasperat la o băbuță care-și frânge mâinile lângă el:
– Mamaie, înțelege omenește, că m-ai înebunit de cap. Nu-ți ajunge pensia pentru pârtie, uite-aici, în tabel. Vezi? La pensia care-o ai, dacă vrei le spun la băieți să-ți facă un om de zăpada în ogradă… dacă vrei, dacă nu, sănătate. Vezi ca la primăvară vin inundațiile, pune mâna si-nvață să-noți, n-o mai arde aiurea pe-aici că anu’ asta nu mai vine barca. Adică vine ea și barca, da’ la alții, nu la matale. …
********************************
Situația 3 (jumătatea plină a pharului): Piața Victoriei, la proteste, doi jandarmi au încolțit un protestatar slăbănog:
 
Jandarmul unu, cu tubul de spray în mână: De ce huidui, măi animalule?
 
Jandarm doi (încet, către colegul lui): Bă, stai așa, c-a zis domn’ colonel să nu-i mai gazăm pe-ăștia care nu plătește. Ia dă datele-ncoa, să întreb la centru ce salar are…
 
… un moment de tăcere, apoi jandarmul doi îi arată primului ecranul telefonului: Na, că era să-l bați pe gratis…
 
Jandarm unu, clătinând din cap și băgând spray-ul la loc:
– Bă, da’ era să mă facă fraieru’ ăsta. L-am văzut așa, cu ochelari, am zis că are salar frumos, și când colo…

 

Jandarm doi (catre coleg): De-aia e bine să întrebi înainte, să nu-ți pară rău pe urmă.
(Apoi cu dispreț către protestatarul care îl privește speriat): – Du-te bă’ săracule care ești tu sărac, du-te și ia-ți un job ca lumea, că ție nu-ți ajung banii nici de bastoane. V-ați învățat să mâncați bătaie gratis, ai dracu’ tefelisti.