Joker

Evenimentele de săptămâna trecută (CEx-ul PSD-ului, generalii prezenți la parada de 1 Decembrie) mi-au trezit cheful să văd un film cu clovni (chiar nu știu cum s-a format asocierea asta în capul meu).

Văzusem deja “Baladă tristă de trompetă”, partea a doua a lui “It” încă n-a apărut așa că m-am uitat și eu la Joker, că prea vorbea toată lumea despre el.

Mi se pare doar mie, sau scenariul filmului este același ca în “Identity”, “American Psycho”, “A Bittersweet Life” sau “The Usual Suspects”? (chit că “suspectul de serviciu” era un criminal care încerca să scape de anchetatori, nu un psihopat).

Regizorul a avut grijă să lase finalul deschis, că dă bine la public, dar este evident că (mai) toată acțiunea filmului se desfășoară în mintea personajului principal, care, departe de a fi anti-eroul din Batman, nu este altceva decât un criminal psihopat care se delectează cu fantasme sadice de grandoare și omnipotentă.

Oricum, filmul merită văzut chiar și numai pentru rolul de zile mari pe care-l face Joaquin Phoenix.

PS: Puteți căuta pe net reportajul în care psihiatrul Gabriel Diaconu vorbește despre fantasmele psihopaților, este interesant.

Cronică de film – Jumanji

Filme de văzut în perioada Crăciunului.

Seara, târziu, într-un vagon de metrou aproape gol. La Dristor urcă un grup de paznici care ocupă tot șirul de scaune din fața mea și care, imediat după ce s-au așezat, au început să mă privească insistent.

Curios să aflu ce-or fi vrând ăștia de la mine am ridicat ochii din telefon și am văzut că, de fapt, nu eu le trezisem interesul, ci un poster lipit pe peretele din spatele meu, poster care invită cinefilii să se delecteze cu comedia științifico-fantastico-filosofică Jumanji

– Dea-bea aștept să-l văd, spune unul dintre ei, un nene la vreo 45-50 de ani.

– L-ai văzut? întreabă, total aiurea, altul.

– Nu l-am văzut, stai să-mi intre pe card prema (sic) de Crăciun, să văd și eu ce bani îmi intră, alea-alea…

Aici, au divagat puțin, vorbind despre niște ture plătite dublu și niște ore suplimentare neplătite, dar setea de cultură era prea mare, așa că au revenit la discuțiile despre bijuteria cinematografică numită Jumanji.

– Oare nu-l găsesc pe net? întreabă unul dintre ei.

Urmează un cor de proteste:
– Băăă, nu, e păcat, încaltea de era vreo panaramă de film mai mergea, da’ așa, e păcat de el să nu-l vezi frumos, la mall.

Câteva secunde de liniște. Apoi, cel care pare a fi expertul grupului mai aruncă o privire spre poster și pufnește în râs:

– Bă, a dracu maimuțe, bă, da’ urâte’s. Parcă-s ăla care a lucrat cu noi pe tură astă-vară.

Redevenind serios, se întoarce către cel care voia să caute filmul pe net:

– Vezi că-i partea a doua. Cum ar veni, mai are o parte, tre’ s-o vezi și pe-aia.

– Are legătură părțile? spune cel interpelat, puțin pleoștit.

– Păi cum dar? Tre’ să vezi prima parte, că altfel nu-nțelegi nimica.

– Și orișicât, se merită s-o vezi. Te dai cu roatele-n sus de râs, se bagă în vorbă unul care până atunci tăcuse.

Iarăși câteva momente de liniste, în timp ce toate privirile se îndreaptă spre un alt poster, lipit la celălalt capăt al șirului de bănci.

– Auzi, întreabă iar cel care nu văzuse filmul, da’ oare calu’ ăla ce treabă are?

– Iți dai seama că face și el ceva în film, că altfel nu-l punea ăia degeaba în afiș, răspunde expertul.

Aici, cum ar spune Seherezada, intrând trenul în stația în care voiam eu să ajung, drumurile noastre s-au despărțit. Oricum, cred că v-am povestit destul cât să vă trezesc interesul așa că, daca n-aveți chef să vă uitați la “Singur acasă” puteți să vă uitați la Jumanji.

Cât despre mine, sunt mulțumit că am aflat la ce se gândesc paznicii de la metrou (când se gândesc la ceva, firește).

PS: dacă aflați ce face calul ăla să-mi spuneți și mie, că-s curios.

Cronică de film: Bird Box

Am încercat și eu să văd Bird Box. N-am rezistat prea mult, mi s-a părut un fel de film cu zombie fără zombie.

Partea bună este ca am descoperit o rețetă care merge de minune când vrei să faci un film de succes: scotocesti prin colecția de filme vechi (să spunem, seria Twilight Zone, că e veche și nu-și mai amintește nimeni de ea), iei un episod de acolo și tragi de el până îți iese un lungmetraj. La nevoie mai furi câteva idei de la alte filme, mai torni niște scene de umplutură și gata filmul.

Că să atragi mai mulți oameni în sălile de cinema e bine să folosești niște actori talentați sau, în lipsa lor, măcar niște actori cunoscuți (așa, cam ca Sandra Bullock).

E o rețetă bună, vă zic eu. N-am încercat niciodată să fac filme, dar în vremea facultății cu doar 2-3 cartofi, o ceapă și o lingură de bulion făceam o zeamă lungă (eu îi spuneam supă) de mă ținea o săptămâna întreagă.

******************************************

Mea culpa: Mi-a atras cineva atenția pe FB că filmul este de fapt o ecranizare. Recunosc, m-am enervat că am pierdut prea mult timp încercând să văd filmul și n-am mai căutat informații despre el.

Oricum, asta nu schimbă prea mult datele problemei: ideea filmului nu este una originală, filmul e un fel de zeamă lungă iar Sandra Bullock… în fine, ar fi fost păcat să folosească o actriță talentată într-un astfel de film (așa cum au făcut, cu ani în urmă, în sinistrul film “The Village”)

Bine, nu am fost complet sincer în ultima parte a postării: pe lângă bulion, ceapă, și cartofi mai puneam și sare.