Am citit acum mulți ani, într-un almanah, câteva povestiri despre pariuri celebre. Nu știu dacă povestirile prezentate erau reale, dar una dintre ele mi s-a părut foarte interesantă:
Într-o unitate militară din Rusia (în timpul perioadei țariste) urma să fie transferat un ofițer renumit pentru abilitatea de a câștiga pariurile.
În prima seară, în timpul mesei, comandantul noii unități a vrut să afle care era secretul pariorului.
– Citesc foarte ușor oamenii, a spus pariorul.
– Serios? Zi-mi ceva despre mine, a zis generalul.
– Spre exemplu, Dvs. faceți eforturi să zâmbiți deși tare vă mai supără rana de la picior.
– N-am fost niciodată rănit la picioare, a răspuns generalul.
– Ba eu cred că da.
Generalul a zâmbit și a spus:
– Pariem pe 100 de ruble?
– Firește, a răspuns bucuros pariorul.
Calm, generalul s-a descălțat de cizme, apoi de obiele, și-a ridicat picioarele în aer și a invitat pe oricine din sală să vină să-i le examineze. Nici urmă de rană, așa că generalul a câștigat pariul și a luat suta de ruble.
În aceeași seară, generalul, fericit nevoie-mare, i-a scris o scrisoare fostului comandant al renumitului parior: “… nu știu ce fel de oameni sunt pe-acolo, dacă pot pierde în fața unui mujic ca ăsta…” și a continuat povestind întâmplarea cu pariul.
La câteva zile a venit răspunsul: “… înainte de a pleca de-aici, “mujicul” a pariat mii de ruble cu diverși ofițeri că, încă din prima seară, o să te facă să-ți scoți cizmele în fața lui, iar tu o să fii atât de mândru de isprava ta încât o să ne anunți despre ea printr-o scrisoare oficială”.
*
Îmi imaginez un pariu intre doi influensări d-ăia mari:
– Pariez pe 120.000 de parai că în câteva zile juma’ de mapamond o să vorbească despre banane lipite cu scoci.