„Ca instructor nu avea prea multe de spus şi nici nu se remarca prin inteligenţă. […] Se amesteca în toate, chiar şi în lucruri din care nu înţelegea nimic. Chiar dacă nu avea prea multe de spus, el suferea de «boala puterii». Rar am întâlnit pe cineva care să sufere într-un asemenea grad de această boală. Tânjea după putere, voia cu orice preţ să ajungă sus”
Despre Ceaușescu (pentru că despre el este vorba în textul de mai sus) s-a știut mereu că era cam sărac cu duhul.
Ignorat de unii dintre șefii comuniști, protejat de câțiva (în special de “tătucul” Gheorghiu-Dej), ironizat în mod constant de alții, Nicolae Ceaușescu a reușit să preia conducerea partidului cu ajutorul grupării conduse de Gheorghe Maurer care (se pare) că l-a considerat pe Ceașcă un prost (aici avea dreptate) ușor de manipulat (aici nu mai avea dreptate).
Și uite-așa, în urma unor calcule greșite făcute de niște oameni care ar fi trebuit să știe mai bine că niște fleacuri precum un IQ scăzut sau o educație precară nu pot sta în calea unui megaloman avid de putere, am ajuns noi să defilăm pe stadioane și să-i cântăm ode genialului cizmar.
Iar acum, după ce am râs și ne-am veselit cu tâmpeniile debitate pe bandă rulantă de Veorica, cred că a venit timpul să ne luăm rămas bun de la ea și s-o trimitem acasă.
Și, deși este frustrant că “al nostru” nu a reușit să între în turul doi, ar fi totuși cazul ca lumea să-și bage mințile în cap, să se ducă la vot și, mai ales, să nu voteze (din răzbunare sau la hohă) cu Dăncilă.
Că dacă nu, parcă vezi că peste doi-trei ani o să cântăm ode închinate “celui mai iubit coc al țării” și o să ne întrebăm prostește cum naiba de-am ajuns să fim conduși de una ca Veve.