Bun, Dăncilă doarme la ora asta, n-are ce tâmpenii să facă, hai să mai povestesc puțin despre abuzurile statului paralel.
Când eram eu prin școala generală, în fiecare an înainte de 15 iunie mă ducea tata la frizerie să mă tund, să arăt cât de cât prezentabil la serbarea de sfârșit de an (în rest, ori umblăm lățos, în pofida regulamentului, ori mă tundea mama – dar eu preferam să mă bată profii decât să mă las pe mână mamei).
Mă ducea mereu la aceeași frizerie, la același frizer (erau prieteni) și nenorocitul ăla de frizer întreba de fiecare data:
– Cum să fie la cavaleru’? Ca pe Raj Kapoor? (numele de cod pentru cea mai ieftină tunsoare – în afară de tunsoarea zero, dar asta din urmă era ca și cum ai recunoaște că ai păduchi)
– Că pe Raj Kapoor, încuviința tata cu hotărâre și frizerul începea-și facă de lucru prin părul meu cântând cât îl ținea gură: Avaramuuuu, avaraiaaaa
Și uite-așa am avut eu ani de zile freza aia de tractorist, cu cărare pe stânga și bretonul pieptănat înspre dreapta.
Nu-i vorba, am încercat eu odată să-mi schimb look-ul, și când frizerul a întrebat cum să-l tundă pe cavaleru’, am răspuns repede: Vanilais (era tunsoarea la modă, și, firește, cea mai scumpă din lista)
Frizerul s-a oprit de parcă s-ar fi lovit de-un zid, a zâmbit neîncrezător, a aruncat o privire mirată spre tata și apoi a arătat cu degetul spre lista de prețuri: Rămâne așa, vecine?
Neplăcut surprins de propunerea mea, tata a venit și mi-a cârpit o bleandă peste ceafă de mi-a fluturat părul în toate direcțiile: Da’ ce-i după el, tunde-l ca pe Raj Kapoor! Și frizerul s-a pus pe treabă; avaramuuuu…
Ani mai târziu am avut o experiență similară.
Nu plătiseră ai mei întreținerea și ne-au luat la DNA în toiul nopții, ne-au tăiat unghiile, ne-au făcut masaj, mamei i-au pus părul pe bigudiuri, mă rog, tortura obișnuită.
La un moment dat, în timp ce îmi făceau pedichiură, s-a apropiat un nene bătrâior, cu o mașină de tuns în mână și m-a întrebat zâmbind prietenos:
Se poate și-un tuns la domnu’?
Vai, cum să nu se poată, am zis eu, știi modelul ăla vechi, Vanilla Ice?
Bătrânelul s-a oprit descumpănit și a început să-și schimbe greutatea de pe un picior pe celălalt.
De la biroul vecin, ofițerul de anchetă care îmi instrumenta dosarul mi-a aruncat o privire mirată și apoi a făcut un gest de lehamite către frizer: Tunde-l ca pe Codrin Ștefănescu.
În fine, v-am povestit chestia asta așa, ca să știți și voi ce se întâmplă în beciurile DNA-ului. Și pentru că Viorica doarme și eu n-am despre ce scrie. Și pentru că m-a întrebat cineva de ce sunt tot timpul ras în cap.
PS: nu m-am lipit niciodată de o tunsoare Vanilla Ice.