Month: September 2018

Una despre oameni si vite

Când eram în generală îmi făceam toate vacanțele la țară (dar la întoarcere povesteam cât de mișto a fost în stațiune, că atâta îmi mai trebuia, să-l fac de râs pe tata) și mă trimitea bunica seara să aduc vaca acasă. Ei, ajungeam eu la râpa de la marginea satului, văcarul mă ajuta să-i pun văcuței funia în jurul coarnelor și plecam încetișor spre casă.
Pe drum, din motive numai de ea știute, văcuța se mai oprea din când în când, întorcea capul spre câte o casă și dădea drumul unui muget prelung:
– Mnuuuuuuuuu!
Deși ai mei mă sfătuia mereu să folosesc jordia (adică nuiaua, în graiul local) eu nu m-am îndurat niciodată să bat animalele, așa că preferam să trag încetișor de funie și să-i vorbesc cu blândețe:
– Hai, Florico, hai, că nu-i asta casa noastră. Hai să mergem, hai acasă la noi! Și reușeam de fiecare dată să duc văcuța acasă și s-o bag în grajd, și asta fără să folosesc vreodată violența …
*********************************
Mai târziu, în facultate, aveam un coleg de cămin care la beție se trezea că le știe pe toate. Mai rău era că intra în vorbă cu toți trecătorii și nu mai termina de vorbit. Și-acum îmi amintesc cum îl trăgeam de mâneca și încercam să-i mai tai discursurile:
 
– Hai, mă, acasă, hai că-i târziu, și uite, domnul se grăbește, n-are timp, hai, hai să mergem. Gata, lasă c-a înțeles, ți-a dat dreptate, ce mai vrei, hai odată… Și-l trăgeam așa după mine până ajungeam în cameră și-l trimiteam în patul lui să se culce.
 
*****************************************
În fine, nu știu de ce povestesc toate tâmpeniile astea. Doar că m-au năpădit amintirile când am văzut cum a luat-o Liviu pe Viorica de la conferința de presă.

Un-te duci tu, Valcove?

M-a sunat ieri un unchi de-al meu, că, nepoate, n-ai să-mi dai și mie niște bani?
– Mai unchiule, eu ți-aș da, că am bani da’… ăsta e capitalul meu, și-mi trebuie repede îndărăt. În maxim mult o săptămâna.
– Nepoate, într-o săptămâna ți-i dau. Băi, eu am bani… uite-acu, că a plecat Vâlcov în Costa Rica să vândă niște tablouri și azi-mâine vine-napoi și-mi mărește ăștia pensia
– Nu pot, unchiule, îmi trebuiesc banii.
– Băi nepoate, acuma, de ce-oi fi crezând tu că nu se-ntoarce Valcov din Costa Rica? Crezi că te mint?
-Bre, eu îți spun, da… să nu mă faci tefelist și sorosist că data trecută. Unchiule, politicienii aia ai tăi sunt înțeleși între ei să fugă din țară. Vâlcov nu se mai întoarce cu banii de pe tablouri…

Bun, hai c-ați citit Moromeții și știți continuarea: pesedistii o să mai fure ce se mai găsește de furat prin țara și-o să plece liniștiți spre destinații exotice, iar când o veni preceptorul să plătim datoria externă o să dăm din colț în colț și o să mai vindem ceva pământ, ceva resurse, că doar avem de unde.

Ocaua lui Cuza – versiunea moderna

Mai țineți minte povestea “Ocaua lui Cuza”?

“Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți.”

Ei, dechizat așa, Cuza umbla prin târguri, mai bea o bragă, mai cumpăra câte ceva din cele trebuincioase la palat, se mai tocmea la preț, de, ca la iarmaroc, iar când jupânii negustori se obrăzniceau, atunci

“«tăranul» a scos căciula din cap, a lepădat sumanul și s-a arătat în tunică albastră, cu epoleți auriți, ca un domnitor. Negutătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mană.”

Ei bine, Deputatului Mitralieră este un fel de om cu sânge albastru care s-a deghizat așa, la hohă, în pesedist obișnuit și s-a amestecat printre tractoriștii și electricienii din PSD, dar când mujicii din partid au început a se obraznici, odată ce a lepădat înfățișarea cea de valutist și s-a arătat lumii că un mare cărturar, descendent al vechilor familii (semi)burgeze.

Colegii de partid au înlemnit. De multă uimire, Gabi Firea a scăpat din mână papucul cu care-l bătea în cap pe Dragnea.

Tunsoarea Raj Kapoor

Bun, Dăncilă doarme la ora asta, n-are ce tâmpenii să facă, hai să mai povestesc puțin despre abuzurile statului paralel.

Când eram eu prin școala generală, în fiecare an înainte de 15 iunie mă ducea tata la frizerie să mă tund, să arăt cât de cât prezentabil la serbarea de sfârșit de an (în rest, ori umblăm lățos, în pofida regulamentului, ori mă tundea mama – dar eu preferam să mă bată profii decât să mă las pe mână mamei).

Mă ducea mereu la aceeași frizerie, la același frizer (erau prieteni) și nenorocitul ăla de frizer întreba de fiecare data:
– Cum să fie la cavaleru’? Ca pe Raj Kapoor? (numele de cod pentru cea mai ieftină tunsoare – în afară de tunsoarea zero, dar asta din urmă era ca și cum ai recunoaște că ai păduchi)
– Că pe Raj Kapoor, încuviința tata cu hotărâre și frizerul începea-și facă de lucru prin părul meu cântând cât îl ținea gură: Avaramuuuu, avaraiaaaa

Și uite-așa am avut eu ani de zile freza aia de tractorist, cu cărare pe stânga și bretonul pieptănat înspre dreapta.

Nu-i vorba, am încercat eu odată să-mi schimb look-ul, și când frizerul a întrebat cum să-l tundă pe cavaleru’, am răspuns repede: Vanilais (era tunsoarea la modă, și, firește, cea mai scumpă din lista)

Frizerul s-a oprit de parcă s-ar fi lovit de-un zid, a zâmbit neîncrezător, a aruncat o privire mirată spre tata și apoi a arătat cu degetul spre lista de prețuri: Rămâne așa, vecine?

Neplăcut surprins de propunerea mea, tata a venit și mi-a cârpit o bleandă peste ceafă de mi-a fluturat părul în toate direcțiile: Da’ ce-i după el, tunde-l ca pe Raj Kapoor! Și frizerul s-a pus pe treabă; avaramuuuu…

Ani mai târziu am avut o experiență similară.

Nu plătiseră ai mei întreținerea și ne-au luat la DNA în toiul nopții, ne-au tăiat unghiile, ne-au făcut masaj, mamei i-au pus părul pe bigudiuri, mă rog, tortura obișnuită.

La un moment dat, în timp ce îmi făceau pedichiură, s-a apropiat un nene bătrâior, cu o mașină de tuns în mână și m-a întrebat zâmbind prietenos:

Se poate și-un tuns la domnu’?

Vai, cum să nu se poată, am zis eu, știi modelul ăla vechi, Vanilla Ice?

Bătrânelul s-a oprit descumpănit și a început să-și schimbe greutatea de pe un picior pe celălalt.

De la biroul vecin, ofițerul de anchetă care îmi instrumenta dosarul mi-a aruncat o privire mirată și apoi a făcut un gest de lehamite către frizer: Tunde-l ca pe Codrin Ștefănescu.

În fine, v-am povestit chestia asta așa, ca să știți și voi ce se întâmplă în beciurile DNA-ului. Și pentru că Viorica doarme și eu n-am despre ce scrie. Și pentru că m-a întrebat cineva de ce sunt tot timpul ras în cap.

PS: nu m-am lipit niciodată de o tunsoare Vanilla Ice.

Chiar ca banii vorbesc

Huiduit copios după ce a cântat în onoarea primarului care este, de bun simț ar fi fost ca Dan Buttman (sau Bitmann, am uitat cum îl cheamă și mi-e lene să caut) să vină cu niște scuze, acolo, gen “Bă, băieți, îmi pare rău, da’s vremuri grele, am și eu nevoie de bani și era vorba să cânt la nunta lu’ Dragnea junior, da’ mi-a suflat Salam contractul”-mă rog, chestii de bun simț.

În loc de asta, ce să vezi. Trântește un comentariu țâfnos pe pagina de Fb, că el muncește cinstit și dacă nu ne convine n-avem decât să plecăm în Spania, la cules căpșuni.

În primul rând, faptul că nenea asta consideră munca în agricultură ca fiind o insultă în sine arată cam ce înțelege el prin muncă cinstită, că tot se lăuda cu asta.

În al doilea rând, acum e clar că atunci când omul răgea pe scenă “Banii vorbesc” nu cânta, bătea niște apropouri, doar că nu toată lumea s-a prins la timp.

Pachete diferențiate în funcție de contribuții – partea a 2-a

Pentru că foarte mulți oameni s-au arătat interesați de postarea cu instituțiile statului au introdus pachete diferențiate în funcție de contribuții, în special de partea cu jandarmii, am cerut informații la ministerul de interne și acum știu ce-o să se întâmple la următoarele mitinguri

Ministerul de interne o să importe niște jandarmi “Made în China”-cică-s mai ieftini decât ăștia de rasă pură pe care îi are în momentul de față.

Așadar, stați liniștiți, că bătaie tot o să luăm, depinde doar calitatea bătăii administrate.

Ai salariu frumos, cotizezi și-ți permiți servicii de calitate, iei bătaie de la jandarmi autentici, crescuți pe plaiurile mioritice (unii dintre ei au și pedigree, vă zic eu)

Dacă ești protestatat sărăntoc o să iei bătaie de la jandarmii chinezești. Măcar eu am doar 1.70 (sanchi, port pantofi cu talpă inaltă), dar ce te faci dacă ești un găligan de doi metri și te văd prietenii la televizor cum te bat niște jandarmi de un metru jumate?

Una despre serviciile medicale diferențiate în funcție de contribuții

Văd că s-a supărat lumea pe domn’ ministru Teodorovici pentru faza aia cu pachetele de servicii medicale diferențiate în funcție de contribuții.

O fi o idee bună, o fi una proastă? Sigur, nu este potrivită cu doctrina unui partid de stânga, dar PSD-ul nu doar că nu este un partid de stânga, nu este un partid, pur și simplu e … altceva. În fine, cred că asta e doar primul pas. Dacă ține, probabil că o să repete manevra și cu restul serviciilor publice.

Ia să încercăm noi să ne imaginăm cum o să arate viitorul într-o Românie în care toate instituțiile statului au introdus pachete diferențiate în funcție de contribuții.

****************************
Situația 1: unui cetățean i-a luat foc apartamentul. Comandantul echipei de pompieri îi explică flegmatic proprietarului:
– Boss, n-am ce-ți face. La cât plătești n-am cum să-ți sting toată casa. Uite, eu îți sting balconul și sufrageria și gata, am oprit apa. Ei, dacă dai și tu o bere acuma, poate mai târziu s-or pișa băieții pe focul din hol, da’ cu restul chiar că tre’ să te descurci, soarta…
***************************************************
Situația 2: Întorsura Buzăului, iarna. Șeful echipei de dezăpeziri urlă exasperat la o băbuță care-și frânge mâinile lângă el:
– Mamaie, înțelege omenește, că m-ai înebunit de cap. Nu-ți ajunge pensia pentru pârtie, uite-aici, în tabel. Vezi? La pensia care-o ai, dacă vrei le spun la băieți să-ți facă un om de zăpada în ogradă… dacă vrei, dacă nu, sănătate. Vezi ca la primăvară vin inundațiile, pune mâna si-nvață să-noți, n-o mai arde aiurea pe-aici că anu’ asta nu mai vine barca. Adică vine ea și barca, da’ la alții, nu la matale. …
********************************
Situația 3 (jumătatea plină a pharului): Piața Victoriei, la proteste, doi jandarmi au încolțit un protestatar slăbănog:
 
Jandarmul unu, cu tubul de spray în mână: De ce huidui, măi animalule?
 
Jandarm doi (încet, către colegul lui): Bă, stai așa, c-a zis domn’ colonel să nu-i mai gazăm pe-ăștia care nu plătește. Ia dă datele-ncoa, să întreb la centru ce salar are…
 
… un moment de tăcere, apoi jandarmul doi îi arată primului ecranul telefonului: Na, că era să-l bați pe gratis…
 
Jandarm unu, clătinând din cap și băgând spray-ul la loc:
– Bă, da’ era să mă facă fraieru’ ăsta. L-am văzut așa, cu ochelari, am zis că are salar frumos, și când colo…

 

Jandarm doi (catre coleg): De-aia e bine să întrebi înainte, să nu-ți pară rău pe urmă.
(Apoi cu dispreț către protestatarul care îl privește speriat): – Du-te bă’ săracule care ești tu sărac, du-te și ia-ți un job ca lumea, că ție nu-ți ajung banii nici de bastoane. V-ați învățat să mâncați bătaie gratis, ai dracu’ tefelisti.

În postarea anterioară am zis că nu cred că mașina timpului există. Și totuși…

Aveam vreo 13-14 ani, tocmai terminasem o miuță și fugisem în casă să văd “Toate pânzele sus” când a bătut cineva la ușă (tata n-a reușit niciodată să repare soneria).

Am deschis ușa fără să mă uit pe vizor (nu se vedea bine prin el, că tata nu-l fixase bine) și m-am pomenit față în față cu doi bărbați înalți, bine legați (puțin cam burtoși ce-i drept), cu niște căști ciudate pe cap de ziceai că-s din Captain Power, dacă mai țineți minte serialul.

– Cătălin Hulea? m-a întrebat unul dintre ei.
– Da, nenea, am zis eu și n-am apucat să zic mai multe, că mi-au și dat cu un fel de spray în ochi, m-au pus jos și-au început să-mi tragă bastoane.
– Aha, tefelistule, ai fugit pe 10 August, credeai că scapi, aaa?
– Stai nenea, nu mai da, că n-am făcut nimic, azi suntem în iulie cum să fug în august…
– Uite-l a dracu, asta de mic avea gura mare. Ia dă-i bă și-o citație, că prea are tupeu. Scrie acolo, ten-ta-ti-vă, cu n, nu m, boule, așa, tentativă de lo-vi-tură de stat. Gata, ai scris?
– Na, ia de-aici fraiere, mi-au zis îndesându-mi o hârtie în sân (n-aveam buzunare, că mama nu le-avea cu cusutul). Hasta la vista, fraiere, ne vedem în 2018.

 

Au dat să plece dar s-au oprit puțin, au vorbit ceva între ei, au început să radă și s-au întors către mine: 
– Auzi bă, ai văzut Războiul stelelor? 
– Da, nenea
– Da’ Imperiu’ contraatacă?
– Încă nu l-au dat, am răspuns eu cu ultimele puteri
– Păi vezi că Vader e tac-su lu’ Luc, mi-au aruncat peste umăr și-au plecat râzând de le tremurau burțile.

Reproducerea la parlamentari

Trebuie să-i cer scuze domnului senator Șerban Nicolae pentru că ieri, într-o postare vădit tendențioasă, am râs de el și de cercetarea lui privind șansele de reproducere pe care le au bărbații fără femei.

De fapt, domnul senator a utilizat metode științifice (mai exact, metoda inducției matematice) pentru a ajunge la uimitorea concluzie că bărbații nu se pot reproduce dacă nu au femei.

Pasul numărul 1 pentru a demonstra că “n” miliarde de bărbați nu se pot reproduce fără femei este să calculezi valoarea de adevăr pentru cea mai mică valoare a lui n (adică 1).

Drept urmare, Șerban N. s-a încuiat singur în baie și a încercat să se reproducă…

O statistică exactă, de la Șerban Nicolae

Îl mai țineți minte pe Cănuță, om sucit? Cum a stat el să numere câte râuri are Europa și câți domni a avut Țara Romanească?

Multă vreme m-am întrebat ce naiba or face parlamentarii toată ziua.

Ei, uite că în cazul lui Șerban Nicolae știm răspunsul: a numărat bărbații și femeile, de-aia știe că avem 3 miliarde de bărbati și 4 miliarde de femei.