Săraca mama
Micul secret întunecat al mamei a fost înălțimea – se lăuda tot timpul că are 1.47, sau chiar 1.48, dar nici măcar când trișa ridicându-se pe vârfuri nu ajungea la 1.45.
Probabil din această cauza mama a fost mereu sperioasă (anxioasă chiar) și ușor depresivă. Nu a furat în viața ei măcar un capăt de ață, deși nu știu ce anume a oprit-o, morala sau frica.
Tot din cauza staturii a simțit mereu că are nevoie de protecție, așa că atunci când i-a venit sorocul s-a măritat cu…
…Spaima satului, adică tata
1.78, 72-73 de kg, boxer amator, tata era un soi de vedetă locală, fiind cunoscut de toți oamenii din comună (au vrut să-l linșeze, și nu doar o dată). Proaspăt liberat din armată, unde stătuse mai mult pe la carceră (scăpase ca prin urechile acului de batalionul disciplinar) și-a amintit că mai avea câțiva săteni nebătuți așa că s-a întors în sat să termine ce începuse.
Mândru nevoie mare că domnișoara învățătoare l-a ales tocmai pe el dintre toți cotoii janghinoși disponibili (e doar o metaforă), s-a hotărât să se cumințească și să se așeze la casa lui. Primul pas, a fost să-și caute de lucru (bine, a fost nevoit să repete acest prim pas de vreo 20 de ori, pentru că firea lui boemă nu prea se potrivea cu rigorile și asprimile aferente unui loc de muncă). După ceva vreme, când s-a plictisit să bată țărani s-a mutat la oraș, să-și mai încerce mușchii și pe orășeni.
Optimist, petrecăreț, haios și pus pe glume atunci când nu era pus pe scandal, pot spune că tata era chiar opusul mamei. Și dacă de la mama am deprins gustul lecturii și am învățat bazele limbii franceze, de la tata am învățat alte chestii, mult mai utile: am învățat să mă bat, să beau o găleata de vin pe noapte și mai ales am învățat să nu iau lucrurile în tragic.
Aaa, și am mai învățat să mă feresc de domnul Boscu – președintele asociației de locatari care avea prostul obicei de a-l sâcâi pe tata cu întrebări de genul: “Vecine, dar cu întreținerea ce se mai aude, plătești și tu anul asta?” (chestia asta chiar mi-a prins bine în anii de facultate, când ma fugărea administratorul prin cămin).
Oricum, precum spuneam, după referendumul la care n-am fost am sunat-o pe mama. Mi-a răspuns veselă nevoie mare, cum nu cred că a mai fost vreodată în viața ei și, dacă n-aș fi știut că nu se atinge de alcool, aș fi jurat că a tras zdravăn la măsea dis-de-dimineață.
-Alo, mamă?
-Aaa-lo, tu ești, băi Dobi? (Dobi era numele meu de alint, prescurtare de la dobitoc). Te-ai realizat în Anglia, ai, nu mai suni acasă. ‘Tu-ți icoana mă-tii, las’ că pun io mâna pe tine, vezi ce bătaie-ți trag.
Am închis speriat telefonul. Clar, m-a ajuns blestemul CpF-ului: mama-i tata.