Tag: guvernul psd

Povestitorul de filme

Pe vremea lui Ceaușescu fiecare scară de bloc avea câte un băiet (erau și fețe, dar mai rar) cu un dar aparte: povestitorul de filme.

Povestitorul de filme era, cum să vă zic, un personaj foarte important pentru toată drăcărimea din cartier. Spre ex, dacă nu te puteai decide între Sora 13 și Zorro, îl întrebai pe povestitor la ce film se duce și tu te duceai liniștit să-l vezi pe celălalt, pentru că nu pierdeai nimic.

Exista chiar și o ierarhie a povestitorilor de filme: erau ăia meseriași, peste ei cei care povesteau un film de parcă-l vedeai în fața ochilor, apoi cei care povesteau atât de bine încât puteai să minți spunând că ai văzut chiar tu filmul și, deasupra tuturor, erau ăia creativi, care le ziceau așa de bine că versiunile lor erau mai mișto decât originalul.

Eu credeam că ocupația asta a dispărut după revoluție, dar ascultându-i pe Livache și pe Pandeleasca povestind despre asasini, masoni, urmăriri cu mașini și altele de felul asta îmi dau seamă că m-am înșelat în privința asta cam cum m-am înșelat când am avut încredere în unu’, Emil Constantinescu (nu-l știți voi, spre deosebire de povestitorii de filme, asta chiar că a dispărut).

Oricum, ce voiam să vă spun: bre, dacă am prin lista oameni care se au bine cu cei doi (hai, că știu că am și câțiva postaci pesediști în listă) întrebați-i dacă au văzut “Omul păianjen se întoarce” să mi-l povestească și mie, că n-a vrut tata să-mi dea bani să mă duc la cinema in săptămâna aia…

Epoca Dancilă

Mă întreb cum o să rămână în istorie actuala guvernare. Avem Mineriadele, fenomenul Caritas, Epoca de Aur, dictatura lui Carol al 2-lea, domnia lui Cuza, perioada Fanariotă… dar cum or să-și amintească oamenii de Dăncilă?
Probabil că prin 2040 o să auzim discuții de genul:
– Frateeee, îs obosit, n-am dormit deloc noaptea trecută. Aseară n-aveam somn, am băgat pe la zece jumate’ un episod din Dăncilă și până la urmă m-am uitat la 2 sezoane întregi. Băi, râdeam să leșin, îmi băteau vecinii în țeavă, da’ nu puteam dracu’ să mă opresc din râs.

Amici – de I.L. Caragiale, acum intr-o nouă perspectivă

În timp ce toată lumea era cu ochii pe porcăria aia de nuntă a
clanului porcarilor, eu am făcut ceva util: am scris un remake după
piesa “Amici” a lui Caragiale.

Aici puteți citi doar două fragmente din schiță (introducerea și finalul), pentru mai mult vă aștept la premieră.

Locație: Piața Victoriei, 10 August
Personaje: Lache (jandarm), Mache și Tache (protestatari)

Domnul Mache șade în piață; e pașnic și are poftă de huiduit
guvernul. Peste câteva momente, iată că se apropie de el d. Lache. D.
Lache e fără chef (mai bine zis cu chef de bătaie); e încruntat și are numărul de identificare acoperit cu bandă neagră. Cititorul mă va
ierta că nu dau nici o indicație de ton, de acțiune și de gamă
temperamentală în tot decursul dialogului-dar cred că deja știe
toate aceste amănunte, pentru că aproape sigur a fost acolo.
……..
Lache (jandarmul): Trebuie ca să pleci din piață, mă-nțelegi?
Mache (protestatarul) Și dacă nu vreau? De ce sa plec? Uite că nu
vreau să plec!
Lache (jandarmul): Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ți trag bastoane, mă-nțelegi!
Mache: Uite, vezi, ăsta e cusurul tău. Nu respecți principiile
fundamentale ale democrației!
Lache (drept în picioare, izbucnind furtunos): Aaa, acum știu cine e
amicul care ne lasă pe pagina de FB mesaje cu cuvinte de-alea lungi și
grele, de nu-nțelege nimenea din departament ce insemnează. Poftim,
na! (câteva bastoane strașnice plus un jet de spray în ochi și pleacă)
Mache (ridicându-se cu greu de jos, către Tache): Uite, vezi, ăsta e
cusurul lui. E măgar!… și violent!… și slugă pesedistă

PS:
Abia ce-am terminat de scris și mi-am dat seama că am făcut o
confuzie: în piesa originală Mache era ăla violent și Lache era cel
care lua bătaie. Mi-e lene să mai refac textul, rămâne așa cum am
scris: jandarmul e domnul Lache și gata.

Liviu, pesedeul și infractorii

Nu știu dacă ați văzut deja, dar pe pagina de Fb a lui Liviu Marian Pop (da, da, chiar ăla de la educație) a apărut o postare despre nu știu-ce-corporatist care a trecut strada pe roșu și a strigat ceva contra infractorilor și a fost pus la punct de un bun samaritean, probabil susținător al pesede-ului (și la fel de inteligent ca domnul Pop, pentru că nici unul dintre ei nu face distincția dintre infractiune și contravenție).
În fine, nu despre asta vreau să vorbesc acum, găsiți postarea la locul ei, pe pagina lu’ nea Pop.
*
În schimb, ce vreau să spun este că postarea asta mi-a adus aminte de aveturile lui Tom Sawyer, scena în care baieții fugiseră de-acasă să se facă pirați.
*
Apoi urmă o controversă aprinsă spre a se stabili care anume dintre băieţi îi văzuseră pentru ultima dată pe răposaţi, şi mulţi aspirară la această tristă distincţie, aducând dovezi mai mult sau mai puţin autentice. Când în cele din urmă rămase hotărât care dintre dânşii îi văzuseră cu adevărat pentru cea din urmă oară şi schimbaseră cu ei cele din urmă cuvinte, acei fericiţi îşi luară un aer de importanţă sacră, în timp ce toţi ceilalţi se zgâiau la ei şi-i invidiau. Un biet băiat, care nu se putea făli cu o amintire mai măreaţă, spuse, cu vădită mândrie în glas:
– Dacă vreţi să ştiţi, mie Tom Sawyer mi-a tras o dată o chelfăneală!…
*
Ei, la asta mă gândeam acum și-mi imaginam cum stăteau ei, pesedistii, la ședința de partid și Liviu (ăl mare, șefu, cum ar veni) povestea despre cei 4 asasini, și toate gagicile din pesede îl sorbeau din ochi fermecate, în timp ce Liviu (ăsta mai mic, de la educație) stătea într-un colț supărat că nu-i dă nimeni atenție și-și scotocea memoria (sau, poate, imaginația) încărcând să găsească o poveste ceva, doar-doar l-o băga și pe el cineva în seamă.
 
Ei, povestea cu “corporatelul” a fost tot ce-a găsit. Cum s-ar spune asta-i marfa, cu asta defilăm.

Primul meu scenariu

Filmul anului: Soroș Mondialu’ vs Livache al Romaniei
*
Gata, vă anunț că mi-am schimbat ocupația. Renunț la psihologie, m-am apucat să scriu scenarii pentru filme SF de acțiune și în continuare o să va prezint primul meu scenariu (bine, e doar un sketch pentru moment) în care este vorba despre războiul total dintre un miliardar malefic și un politician cu (mult prea) multe secretare (un fel de Alien vs Predator, da’ mult mai mișto).

*

Primul cadru:

Pe la începutul anilor ’90 miliardarul (un evreu născut în Ungaria, stabilit în SUA, să-i spunem George) își face concediul împreuna cu un grup de prieteni într-o țară săracă, abia ieșită din comunism (să spunem, România). În timp ce se aflau printr-un județ prăfuit din sudul țării (să spunem Teleorman) se opresc la o cârciumă la o porție mititei cu muștar și o halbă de bere.

Din una-n-alta, mai un rând de bere, mai niște alune, mai niște manele, iar bere, iar manele, alea-alea, petrecerea se întinde până noaptea târziu și americanii pleacă acasă pe 7 cărări.

*
Scena a doua (intriga):

O lună mai târziu, undeva în New York, miliardarul cel malefic se pregătește să plece la bursă să cumpere niște țări. În timp ce-și verifică hârtiile dă peste o chitanță scrisă de mână și începe să zâmbească amintindu-și de chiolhanul din România.

– Bă, ce țară, ce oameni, ce bere bună au acolo. Oare n-o fi de vânzare România asta? se întreabă miliardarul zâmbind melancolic.

– Bă frățică, da’ ce-i asta? se întreabă el la un moment dat, încetând să mai zâmbească. Golden de Odobești, 4 sticle, fasolică afumată, 2 porții, castraveciori… da’ noi n-am comandat așa ceva… javra aia de ospătar m-a tras în piept cu nota de plată…

Pe măsură ce se gândește mai mult, lui George miliardarul i se schimbă dispoziția precum agentului din Suspecți de serviciu când și-a dat seama că K. Spacey i-a tras-o și lui, și întregii secții de poliție (fără nicio legătură cu acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Spacey – aaa, de fapt cred că mai bine scot asta din scenariu).
Noi și noi amintiri i se deșteaptă în minte, și, mai presus de orice, zâmbetul perfid am ospătarului mustăcios, o imagine care o să-l bântuie până la sfârșitul vieții.

– Asta n-o să rămână așa, își spune George, în timp ce formează numărul CIA-ului. Alo, Jonny? Eu îs, mă, George. Da, mă, Soroș. Bă, auzi, ia zi, cum îl chema pe chelnerul ăla din România? Liviu? Liviu și mai cum? Aha, gata am notat. Auzi, da’ n-ai niște asasini de vânzare? Patru? Bă, cam scump. Patru? N-am nevoie de atâția…aaa, cumpăr 3 și-al 4-lea e gratis, la pachet, cum ar veni. Bun, hai că iau un pachet promoțional. Da’ vezi să mi-i trimiți încă de azi, că am nevoie de ei.

*
partea a 3-a:

Abia acum lucrez la ea, da’ vă zic eu că are de toate: secretare sexoase, deturnări de fonduri europene, pomeni electorale, alte secretare-mai sexoase decât primele, demonstrații și bătăi cu jandarmii, scene comice cu miniștri analfabeți, spioni și servicii secrete, icoane pe pereții jandarmeriei, alte secretare (o grămadă de secretare apar în filmul meu).

Singura problemă ar fi că în film apar atât de multe scene cu M**e PSD încât nu cred că o să fie acceptat pe marile ecrane, probabil o să fie lansat direct pe Youporn. Ei, lasă că românii nici măcar n-au nevoie să vadă filmul asta la cinema, îl pot vedea live în jurul lor.

De ce oare nu apreciem sinceritatea?

Bă frate, da’ ciufuți mai sunt și românii. Când îi minți, că de ce i-ai mințit, când le spui adevărul, că de ce nu-i minți frumos.

No, uitați-vă la tanti Carmen Dan. A avut și ea un moment de sinceritate și a recunoscut că se uită la Tv că să vadă ce se mai întâmplă în țărișoara asta și i-a sărit în cap toată lumea.

Da’ voi ce credeați, că tanti Carmen se informează din rapoartele alea trimise de SRI, poliție și alte instituții din astea cu rol obscur? Acuma, serios, voi știți cum arată un raport din ăla? O grămadă de text, niște cifre și niște grafice, dar fără poze, fără nimic care să te ajute sa te mai destinzi puțin in timpul lecturii. Voi chiar puteți să v-o imaginați pe tanti Dan citind cap-coadă un astfel de raport?

Televizorul, sursa relelor

Da, măi, da. Ce vă mirați așa că dna Carmen Dan s-a informat de la televizor și ajuns la concluzia că protestatarii sunt niște soroșiști anarhiști și violenți și trebuie să trimită jandarmi înarmați contra lor?

Doar că biata femeie nu si-a dat seama că se uită la o emisiune difuzată în reluare la care invitat era tot ea, vorbind tot pe tema protestelor. Acuma’ ce-i drept, oamenii (precum și majoritatea primatelor) se recunosc în oglindă, dar nu spune nimeni că au si capacitatea de a se recunoaște și la televizor.

 

Oricum, aveau dreptate cei care spuneau ca televizorul prosteste lumea.

Au fost sau n-au fost avertismente?

Văd că se tot plânge lumea de intervenția jandarmilor de pe data de 10 August. Pe de altă parte, jandarmii susțin că au avertizat manifestanții că urmeaza o intervenție în forță, așa că cei care nu au încasat-o sunt vinovați de ignorarea avertismentelor jandarmeriei.

Păi hai să vedem:
1. Au anunțat prin portavoce că urmează intervenția în forță. Oamenii spun că era gălăgie de la muzică și vuvuzele, că portavocea nu era nici măcar pornită, că jandarmul care a trimis avertismentul vorbea în șoaptă, chestii din astea. Bun, să admitem că n-ați auzit.

2. Orice prost știe că peste 90% din comunicare este non-verbală. Jandarmii sunt și ei*** foarte bine informați asupra acestui subiect, așa că au apelat și la această modalitate de comunicare. Astfel, nenea ăla imbrăcat în alb (eu credeam că e vreun mafiot columbian, ceva, dar când colo e ditamai colonelul sau ce-o mai fi și el) toată seară a făcut semne din sprâncene către manifestanți.

Deci, precum spuneam, al doilea avertisment (ignorat ca și primul) a fost transmis prin ridicarea repetată a sprâncenelor către manifestanți

3. Mai mult decât atât, Vanghelia Gușterova (adică Baba Vanga, pentru cine nu știa) a prezis exact data și locul intervenției jandarmilor, numărul de lovituri de baston care urmau a fi aplicate, ba a prezis chiar și numele gazului care urma a fi folosit.

Așadar, vi s-au dat destule avertismente. Dacă ați ales să le ignorați pe toate, e problema voastră, băi anarhiștilor soroșiști.

Mai bine le-ați mulțumi jandarmilor că au fost băieți finuți și v-au dat doar o bătaie din aia omologată, conform standaredelor UE. Având în vedere că majoritatea jandarmilor sunt veniți direct de la coada vacii vă puteau da o bătaie de-aia tradițional-ghiolbănească de vă trecea cheful de a face sex oral cu mult-iubitul nostru partid.

*** Nu-i așa că în punctul marcat cu steluțe v-ați gândit că urmează ca eu să pun la îndoială IQ-ul jandarmerilor? N-ați nimerit-o, eu îi respect și îi apreciez foarte mult pe subalternii doamnei Carmen Dan. Cam la fel de mult pe cât o respect și o apreciez pe șefa lor, Doamna Carmen Dan însăși.

Nemuritoarea

Îmi aduc aminte când am văzut (pentru prima dată, că l-am revăzut de 10 ori după aia) Nemuritorul – ăla vechi, cu Christopher Lambert.

Se băteau ei acolo, pe dealurile din Scoția, și a venit urâtu’ ăla și l-a rănit rău de tot pe Duncan care a intrat în comă și a murit în noaptea aia și l-au plâns neamurile, dar el a doua zi a înviat și se plimba prin sat cu pletele în vânt și nimeni nu l-a crezut că a înviat din morți doar așa, că era el special, și toată lumea l-a acuzat că și-a vândut sufletul diavolului.

În 2018, undeva pe plaiurile noastre se băteau jandarmii cu manifestanții (mă rog, jandarmii în băteau pe ceilalți, de fapt) și au sărit niște soroșiști haini și-am bătut rău de tot o biată jandarmerița care a intrat în comă și a murit în noaptea aia la spital și au plâns-o toți oamenii cu suflet mare care se uită la Antena3.

Dar ea a înviat a doua zi și a început să alerge cu pletele fluturându-i în vânt (mă rog, nu doar pletele îi fluturau, dar nu asta este important) și nimeni n-a crezut că fata și-a revenit doar așa, cu ajutorul medicinei, și toată lumea a acuzat jandarmeria de lucruri necurate.

Asta e, s-a ticăloșit lumea și nu mai crede nimeni în miracole.