Reproducerea la parlamentari

Trebuie să-i cer scuze domnului senator Șerban Nicolae pentru că ieri, într-o postare vădit tendențioasă, am râs de el și de cercetarea lui privind șansele de reproducere pe care le au bărbații fără femei.

De fapt, domnul senator a utilizat metode științifice (mai exact, metoda inducției matematice) pentru a ajunge la uimitorea concluzie că bărbații nu se pot reproduce dacă nu au femei.

Pasul numărul 1 pentru a demonstra că “n” miliarde de bărbați nu se pot reproduce fără femei este să calculezi valoarea de adevăr pentru cea mai mică valoare a lui n (adică 1).

Drept urmare, Șerban N. s-a încuiat singur în baie și a încercat să se reproducă…

Din profundele cugetari ale domnului Șerban Nicolae

Șerban Nicolae combate teoria evoluționistă. Ce înseamnă asta?

Pe scurt, ar fi cam așa:
În timp ce noi toți susținem că am evoluat din maimuțe, domnul senator susține că el n-a evoluat. Bine, Șerbane, dacă așa zici tu…

Epoca Dancilă

Mă întreb cum o să rămână în istorie actuala guvernare. Avem Mineriadele, fenomenul Caritas, Epoca de Aur, dictatura lui Carol al 2-lea, domnia lui Cuza, perioada Fanariotă… dar cum or să-și amintească oamenii de Dăncilă?
Probabil că prin 2040 o să auzim discuții de genul:
– Frateeee, îs obosit, n-am dormit deloc noaptea trecută. Aseară n-aveam somn, am băgat pe la zece jumate’ un episod din Dăncilă și până la urmă m-am uitat la 2 sezoane întregi. Băi, râdeam să leșin, îmi băteau vecinii în țeavă, da’ nu puteam dracu’ să mă opresc din râs.

Un fel de iubire imposibila

Îl știam de mulți ani, de la Tv, dar până azi nu-l întâlnisem niciodată.

Pare mai înalt și mai impunător la Tv… nu știu, parcă și vocea îi sună altfel, mai autoritară…

Era pe trotuarul de lângă gardul Cotroceniului, pe colț cu Grădină Botanică. Tuns, aranjat, îmbrăcat frumos dar crispat rigid în mișcări, se vedea că e emoționat ca un licean înainte de primul sărut. Murmura ceva și m-am gândit că probabil repetă vreo poezioară de dragoste, iar în mâna transpirată ținea un trandafir roșu pe care, văzându-mă, a încercat stângaci să-l ascundă sub sacou.

Se vedea că-l stânjenește prezența mea, așa că i-am făcut încurajator cu ochiul și-am dat să trec mai departe, când el a izbucnit:

-Băi hahaleră, să-i faci cu ochiu’ lu mă-ta care te-a făcut prost așa, nu mie, ai înțeles, băă? Ce te uiți așa, e numa’ vina lu’ tractoristu ăla de Dragnea, numa’ el m-a făcut să-l iubesc pe mutălău’ ăsta de Iohannis

Amici – de I.L. Caragiale, acum intr-o nouă perspectivă

În timp ce toată lumea era cu ochii pe porcăria aia de nuntă a
clanului porcarilor, eu am făcut ceva util: am scris un remake după
piesa “Amici” a lui Caragiale.

Aici puteți citi doar două fragmente din schiță (introducerea și finalul), pentru mai mult vă aștept la premieră.

Locație: Piața Victoriei, 10 August
Personaje: Lache (jandarm), Mache și Tache (protestatari)

Domnul Mache șade în piață; e pașnic și are poftă de huiduit
guvernul. Peste câteva momente, iată că se apropie de el d. Lache. D.
Lache e fără chef (mai bine zis cu chef de bătaie); e încruntat și are numărul de identificare acoperit cu bandă neagră. Cititorul mă va
ierta că nu dau nici o indicație de ton, de acțiune și de gamă
temperamentală în tot decursul dialogului-dar cred că deja știe
toate aceste amănunte, pentru că aproape sigur a fost acolo.
……..
Lache (jandarmul): Trebuie ca să pleci din piață, mă-nțelegi?
Mache (protestatarul) Și dacă nu vreau? De ce sa plec? Uite că nu
vreau să plec!
Lache (jandarmul): Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ți trag bastoane, mă-nțelegi!
Mache: Uite, vezi, ăsta e cusurul tău. Nu respecți principiile
fundamentale ale democrației!
Lache (drept în picioare, izbucnind furtunos): Aaa, acum știu cine e
amicul care ne lasă pe pagina de FB mesaje cu cuvinte de-alea lungi și
grele, de nu-nțelege nimenea din departament ce insemnează. Poftim,
na! (câteva bastoane strașnice plus un jet de spray în ochi și pleacă)
Mache (ridicându-se cu greu de jos, către Tache): Uite, vezi, ăsta e
cusurul lui. E măgar!… și violent!… și slugă pesedistă

PS:
Abia ce-am terminat de scris și mi-am dat seama că am făcut o
confuzie: în piesa originală Mache era ăla violent și Lache era cel
care lua bătaie. Mi-e lene să mai refac textul, rămâne așa cum am
scris: jandarmul e domnul Lache și gata.

Liviu, pesedeul și infractorii

Nu știu dacă ați văzut deja, dar pe pagina de Fb a lui Liviu Marian Pop (da, da, chiar ăla de la educație) a apărut o postare despre nu știu-ce-corporatist care a trecut strada pe roșu și a strigat ceva contra infractorilor și a fost pus la punct de un bun samaritean, probabil susținător al pesede-ului (și la fel de inteligent ca domnul Pop, pentru că nici unul dintre ei nu face distincția dintre infractiune și contravenție).
În fine, nu despre asta vreau să vorbesc acum, găsiți postarea la locul ei, pe pagina lu’ nea Pop.
*
În schimb, ce vreau să spun este că postarea asta mi-a adus aminte de aveturile lui Tom Sawyer, scena în care baieții fugiseră de-acasă să se facă pirați.
*
Apoi urmă o controversă aprinsă spre a se stabili care anume dintre băieţi îi văzuseră pentru ultima dată pe răposaţi, şi mulţi aspirară la această tristă distincţie, aducând dovezi mai mult sau mai puţin autentice. Când în cele din urmă rămase hotărât care dintre dânşii îi văzuseră cu adevărat pentru cea din urmă oară şi schimbaseră cu ei cele din urmă cuvinte, acei fericiţi îşi luară un aer de importanţă sacră, în timp ce toţi ceilalţi se zgâiau la ei şi-i invidiau. Un biet băiat, care nu se putea făli cu o amintire mai măreaţă, spuse, cu vădită mândrie în glas:
– Dacă vreţi să ştiţi, mie Tom Sawyer mi-a tras o dată o chelfăneală!…
*
Ei, la asta mă gândeam acum și-mi imaginam cum stăteau ei, pesedistii, la ședința de partid și Liviu (ăl mare, șefu, cum ar veni) povestea despre cei 4 asasini, și toate gagicile din pesede îl sorbeau din ochi fermecate, în timp ce Liviu (ăsta mai mic, de la educație) stătea într-un colț supărat că nu-i dă nimeni atenție și-și scotocea memoria (sau, poate, imaginația) încărcând să găsească o poveste ceva, doar-doar l-o băga și pe el cineva în seamă.
 
Ei, povestea cu “corporatelul” a fost tot ce-a găsit. Cum s-ar spune asta-i marfa, cu asta defilăm.

Primul meu scenariu

Filmul anului: Soroș Mondialu’ vs Livache al Romaniei
*
Gata, vă anunț că mi-am schimbat ocupația. Renunț la psihologie, m-am apucat să scriu scenarii pentru filme SF de acțiune și în continuare o să va prezint primul meu scenariu (bine, e doar un sketch pentru moment) în care este vorba despre războiul total dintre un miliardar malefic și un politician cu (mult prea) multe secretare (un fel de Alien vs Predator, da’ mult mai mișto).

*

Primul cadru:

Pe la începutul anilor ’90 miliardarul (un evreu născut în Ungaria, stabilit în SUA, să-i spunem George) își face concediul împreuna cu un grup de prieteni într-o țară săracă, abia ieșită din comunism (să spunem, România). În timp ce se aflau printr-un județ prăfuit din sudul țării (să spunem Teleorman) se opresc la o cârciumă la o porție mititei cu muștar și o halbă de bere.

Din una-n-alta, mai un rând de bere, mai niște alune, mai niște manele, iar bere, iar manele, alea-alea, petrecerea se întinde până noaptea târziu și americanii pleacă acasă pe 7 cărări.

*
Scena a doua (intriga):

O lună mai târziu, undeva în New York, miliardarul cel malefic se pregătește să plece la bursă să cumpere niște țări. În timp ce-și verifică hârtiile dă peste o chitanță scrisă de mână și începe să zâmbească amintindu-și de chiolhanul din România.

– Bă, ce țară, ce oameni, ce bere bună au acolo. Oare n-o fi de vânzare România asta? se întreabă miliardarul zâmbind melancolic.

– Bă frățică, da’ ce-i asta? se întreabă el la un moment dat, încetând să mai zâmbească. Golden de Odobești, 4 sticle, fasolică afumată, 2 porții, castraveciori… da’ noi n-am comandat așa ceva… javra aia de ospătar m-a tras în piept cu nota de plată…

Pe măsură ce se gândește mai mult, lui George miliardarul i se schimbă dispoziția precum agentului din Suspecți de serviciu când și-a dat seama că K. Spacey i-a tras-o și lui, și întregii secții de poliție (fără nicio legătură cu acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Spacey – aaa, de fapt cred că mai bine scot asta din scenariu).
Noi și noi amintiri i se deșteaptă în minte, și, mai presus de orice, zâmbetul perfid am ospătarului mustăcios, o imagine care o să-l bântuie până la sfârșitul vieții.

– Asta n-o să rămână așa, își spune George, în timp ce formează numărul CIA-ului. Alo, Jonny? Eu îs, mă, George. Da, mă, Soroș. Bă, auzi, ia zi, cum îl chema pe chelnerul ăla din România? Liviu? Liviu și mai cum? Aha, gata am notat. Auzi, da’ n-ai niște asasini de vânzare? Patru? Bă, cam scump. Patru? N-am nevoie de atâția…aaa, cumpăr 3 și-al 4-lea e gratis, la pachet, cum ar veni. Bun, hai că iau un pachet promoțional. Da’ vezi să mi-i trimiți încă de azi, că am nevoie de ei.

*
partea a 3-a:

Abia acum lucrez la ea, da’ vă zic eu că are de toate: secretare sexoase, deturnări de fonduri europene, pomeni electorale, alte secretare-mai sexoase decât primele, demonstrații și bătăi cu jandarmii, scene comice cu miniștri analfabeți, spioni și servicii secrete, icoane pe pereții jandarmeriei, alte secretare (o grămadă de secretare apar în filmul meu).

Singura problemă ar fi că în film apar atât de multe scene cu M**e PSD încât nu cred că o să fie acceptat pe marile ecrane, probabil o să fie lansat direct pe Youporn. Ei, lasă că românii nici măcar n-au nevoie să vadă filmul asta la cinema, îl pot vedea live în jurul lor.

Televizorul, sursa relelor

Da, măi, da. Ce vă mirați așa că dna Carmen Dan s-a informat de la televizor și ajuns la concluzia că protestatarii sunt niște soroșiști anarhiști și violenți și trebuie să trimită jandarmi înarmați contra lor?

Doar că biata femeie nu si-a dat seama că se uită la o emisiune difuzată în reluare la care invitat era tot ea, vorbind tot pe tema protestelor. Acuma’ ce-i drept, oamenii (precum și majoritatea primatelor) se recunosc în oglindă, dar nu spune nimeni că au si capacitatea de a se recunoaște și la televizor.

 

Oricum, aveau dreptate cei care spuneau ca televizorul prosteste lumea.

De ce jignim joi muia

Îmi aduc aminte de o poezie pe care am studiat-o în liceu, se numea “De ce să jignim lemnul?” (mă rog, vorba vine că am studiat-o, dormeam de rupeam în timpul orelor de română, iar poezia modernă nu prea m-a atras).

Oricum, ideea e alta. Mă întreb de ce oare am asociat noi sexul oral cu PSD-ul. De când cu sloganul “Muie PSD” parcă nici Youporn-ul nu mai are farmecul de altădată…

Ce să-i faci, așa suntem noi românii, tot timpul simțim nevoia să depreciem câte ceva: ba lemnul, ba sexul oral, ba moneda națională (la asta din urmă chiar excelăm)